Și putea fi...căci , Proastele decizii fac povești bune ,detest lucrurile astea frumoase pe care le pretinzi a fi perfecte și în care eu mă complac ca într-un basm ce-și aruncă zmeii după grote .Mă plimb pe aici de prea mult timp ca să mă prefac neștiutoare de prezent , trecut sau viitor.Deși , îți recunosc sunt foarte rare momentele în care ripostez cu gândul de a spune lor ce-mi văd simțurile și bruc mintea-mi e tăbăcită de fapte mari în vorbe puține. Mă schimb când sunt cu mine, devin sadică de fericire și mă îmbăt în șoapte deșertice .Așa faci și tu ! Toți facem același lucru. Ar fi o aberanță să te gândești la tine mai presus de chibzuinţă ,de faptele pe care le săvârșesc ceilalți în patima neantului , iar aberanța naște deminitatea pe care o castigi din materii ieftine și înzecite .
Am sufletul secat , la fel și ei !Prefer să le spun doar€œ ei...a€œ așa tu ai înceta să le etichetezi viața de parcă i-ai cunoaște .Da, știu , e greu să nu faci asta ..Ai idee cât de greu mi-a fost mie să nu iau liantul lor ca pe viața mea ?Să mă trezesc la realitate deși arsa de ecourile €œlor? Incă mă bantuie tentația de a întoarce capul și de a înainta ceasul .
Pe ei i-am cunoscut într-o zi cand în trup îmi ploua cu sângele răzbunător al prafului ce-l înghițeau . ”Ei" sunt ei ai mei ! I-am luat mereu ca pe niște copii ce-și înalță fericirea odată cu raza pălita a nopții de decembrie , caci atunci i-am cunoscut și tot atunci m-au salvat prin frumusețea ce ascundea chipul șchiopătat și viața mizerabilă a cărei tentație avea să-i mistuie .
Rar , foarte rar avem timp pentru ceilalți ,iar în puținul timp doar îi privim și dăm din cap când îi auzim cum isi povestesc secundele ce i-au îmbătrânit în prag de virtute .Le scriu povestea-n stele iar acum ți-o când ție pe hârtie .Mă cutremură cel din urmă glas și strigăt în oglindă ,”daca te chem. , te chem să mă salvezi , nu te chem ca să mă lași , că de lăsat mă las eu de tine si pe voi va las de mine !
Nenorocirile te ating când te gândești mai puțin si te las când te astpeti mai mult .
Generalizând am să spun că nu ne alegem cum să fim dar alegem ce să fim iar într-un moment de lașitate ne alegem să fim călăi ascunși după tandră privire a crăiesei cu gânduri lăuntrice .
Ei s-au înecat în apele albe ale negrului din gheață .Tentațiile sunt fără suflet , sunt grele și se completează cu iadul ce-l citeai și-l respingeai în copilărie . Ei au fost mai slabi ca oameni și mai puternici ca demoni , s-au jucat cu nopțile calde și și-au adus vorbe de venin , lovituri de ciocolată .S-au topit în ore sau zile...oricum asta nu a contat așa cum nu contează nici ce s-a întâmplat mai departe . Importanță o are "€œde ce-ul?!?”. De ce? Pentru că lumea nu iartă , nu ascultă ci șoptește , nu crede și aplică.
.Departe de orice formă a frumosului gândul se întuneca de dimineață și devine ucigător spre seară , se ghemuiește în suflete calde și le răpește rațiunea ..gândurile sunt mai mult decât orice ai vrea tu să crezi .Ele rănesc iar cuvintele lovesc .Iar€œ ei sunt dintre cei fragili pe care noi toți îi percepem doar ca pe niște oameni buni , nu-I ascultăm iar ei..se sting în vicii : viciul morții ce-l aleg în culori nud , viciul dansului ce-l trubeaza-n delir ..viciul de a fi..ce-l ucide-n tentația falsă de a€œ sunt că voi €œ !
