Privire în apă

 Câte pietre s-au înecat , atât de multe lacrimi am vărsat , s-au scufundat și ele în al meu izvor neputincios . Nu vor sau ,nu mai știu înota . Le simt inima vibrând în povești de amor cu tâlc . Spun cuvinte imense spulberate de valurile ce-și izbesc fiorul de-al pietrei colț sugrumat în nopți cu Soare .
    Ele , pietrele nu tac niciodată ! Sunt urmări ale inimilor călcate de corpuri păgâne .Și-și spun povestea , toate încep în anotimpuri reci și sfârșesc în anotimpuri calde ; atunci când razele topesc amorezia și-și varsă ura în sâmbetele caniculare . 
    Amintirile lor se reflectă în mine , se contopesc după atingerea firavă a spinului  ce încetinește drumul recuperării . Îmi asum întâmplările lor , le curm suferința făcând-o prezentă în trecutul meu . Încep să văd totul gri , încep să îmi aduc aminte chipul și privirea ta , încep să simt vodka curgând prin vene ce accelerează limbajul și încetinește pulsul prin ridicări de vârfuri .
   Și cum n-am remediu , desfac pielea și smulg firul ce mă duce la tine . Și ...te uit , te doresc , te iert și...te aduc în lumea visurilor mele . 
   Amintirea ta trăiește în mine !
   Piatra își pierde strălucirea..se subțiază..și într-un final se sparge ! Atunci se simt remușcările orgoliului ce a tăiat răsuflare când tu nu ai fost , atunci apar tăcerile . Atunci totul se adeverește a fi doar o întoarce într-o viață în care nu mai ești , nu mai vrei să fi și nici nu ai fost..Atunci e clasicul minut de singurătate străină și de iubire pierdută .

Naufragiu

 
Cum se face că atunci când te am nu te mai vreau ? Că atunci când sunt mai aproape de vis , mă retrag ? Sunt atât de fricoasă...de lașă...de nimicită !!!
    Cunosc răspunsul la întrebările acestea...E doar unul . E teama continua a dezamăgirii .
    Am naufragiat pe o mare roșie , ce ascunde sângele pierdut în detenție , e mai gros ca ieri și mai parfumat ca mâine . E sânge ce s-a revărsat din blocurile ce domină  ale noastre inimi tâmpite de dor . Sufletul cere ajutor , mintea imploră uitare , trupul tânjește atingeri...iar inima se vrea iubită .
    Iau barca ce mă poartă departe de lumea ta . Nu sunt pregătită să ajung acolo , tu nu mă vezi , tu nu mă mai simți , tu m-ai uitat . Mă așteptăm să faci asta , ai uitat mai repede decât așteptați chiar tu . E și asta o lege , dată omului de zi cu zi .Deși , am impresia că mie nu mi-a fost dată această lege..că fiecare parte a mea refuză să pună în aplicare uitarea...și așa devine mai singură , mai străină , mai rece , mai nimicită de tot .