Pentru ei...

 Redu numărul maxim la o unică posibilitate, știi ce rămâne în acest caz? Rămâne dorința sau visul tău, dar totul ține de tine, ține de cât de bine știi să menții echilibrul, mă sufoc, mă îneacă fumul adus de vânt, parcă sunt prinsă într-o lume nouă în care eroii se duc  înainte să-și vadă eroinele, într-o lume în care eu devine prea comun. Și pur și simplu îmi e dor, nu mai suport liniștea și timpul petrecut departe..îmi e dor de casă, îmi e dor să fiu străină de sentimentul plecării. Urăsc să fiu pe drum, urăsc să pierd clipe pe care nimeni nu mi le mai redă. Urăsc că aș putea să uit și brusc îmi dau seama că asta fac, uit să te sun tată și sa-ți aduc aminte cât de iubesc, uit să te sun doar ca să îți aud vocea, să-mi iei în râs emoțiile și printre șoapte să îmi citești gândul: ești unicul erou al vieții mele. Îmi pare rău mamă că plec mai des decât am făcut-o vreodată și îmi pare rău că nu pot să-ți privesc la infinit zâmbetul , îmi pare rău că-mi uit regele cel mic acasă. Par a fi prea multe regrete, însă nu e nici unul; imi e doar dor să va văd mai des, mă sperie timpul asta care trece haotic precum lacrimile mele, mă sperie liniștea. În schimb îmi place sentimentul revederii, îl găsesc pe EL peste tot, îmi da putere..e  împlinirea mea.  Când m-am aflat așa? Unde e omul puternic pe care îl credeam în mine, dar ..îmi aduc aminte tată ce-mi spui mereu: sunt cea mai puternică și chiar de plâng și chiar de râd, și chiar de cad nu sunt singură va am pe voi..și iartă-mă că nu mă  întorc, iartă-mă că uit să sun, că uit să-ți mulțumesc..iartă-mă, dar vin mereu acolo unde îmi e bine, acolo unde nu primesc și nu ofer, acolo unde doar iubesc..și departe de voi,  mă doare gândul că într-o zi eu am să vin, iar altul va pleca...

Rămâi  tu tata etern, tu mamă pentru totdeauna, tu micule rege pentru veșnicie si tu iubitul meu pentru întreagă existența!!!

De vorbă cu demonii

 
   În liniștea nopții răzbesc toate spaimele și-și caută realizări în spatele a tot ceea ce clădești pe timpul zilei, iar tu ca un necunoscător le deschizi ușa, le faci loc în mintea ta, le conduci spre suflet, ca într-un final să-ți muți ușor capul pentru a se putea face comode pe pernă lângă tine.
  Te-ai întrebat vreodată ce se află dincolo de partea fizică a ta? Sau chiar dincolo de partea controlată? Poate ai făcut asta din plictiseală, însă de fiecare data ai renunțat la ideea fără răspuns întrucât e

amară. Așa facem noi, lansăm idei ca mai apoi să le înmormântăm în cimintirul coșmarurilor, oamenii se feresc mereu de ceea ce nu pot explica, in fond, dacă nu ai explicația nu poți controla ceea ce se întâmplă și tot ce rămâne de făcut e pasul spre stânga sau spre dreapta, cu siguranță sunt și excepții care stagnează.
   Am cheia, dar nu găsesc portița care-mi fură liniștea, am găsit de multe ori Soluția în dialogurile spre infinit, le conturam frumos și le modelam după placul îngerilor, cert e că niciodată nu mi-am asumat demonul din mine, îl hrănesc când îl simt singur și înfuriat, fac asta de teama răbufnirii. Demonul meu nu are chip, e o umbră ce-mi impune idei vesele și triste îmbibate în memorii, cu cât fug mai departe de el cu atât mă atinge mai tare, mă strânge de minte și-mi gâdilă creierul, îl face să tresară să tipea€¦poate e modul lui de a îmi șopti că e aici. Mă sperie în momentele de sensibilitate imposibilă, nu mai simț cetele îngerești, nu-l mai văd pe EL lângă mine, nu-ți imagina că totul se face scrum, pentru că totul înflorește în acea clipă, e mai puternic că mine, dar demonul meu uită că-I sunt stăpână, uită că oricât de puternic e el, eu îl conduc din neant, chiar și din flotă zbuciumului îl pot opri, dezmeticindu-mă în țipetele iadului. Și atunci îmi alin imposibilitatea de a răzbi, și atunci îmi spun că sunt tot ce el nu poate fi, și atunci mă închin, și atunci mă pierd, și atunci mă prind două brațele, și atunci simt cum două buze se apropie de fruntea mea, demonul s-a speriat și a plecat.
   Când am început să-mi pierd controlul?Când am început să-mi ascult demonii? Defapt cred că asta e problema, am uitat să îi ascult, i-am alimentat cu toată fericirea mea și i-am secat de tot. Demonii mei nu se arată, sunt copii mei, sunt mici și imposibil de controlat din exterior, le înțeleg urletele, dar nu le pot explica. Nu pot explica de ce continuă cu acel dans și râset, de ce se apropie de mine, încercând să mă scoată de unde sunt, să mă ducă acolo unde nu am fost. Sunt privilegiată sau sunt damnată?
 - Asumă-ți visul, respinge-ți nebunia! E calm haosul din vis, e gălăgioasă liniștea demonilor de peste zi, e tulbure nebunia de peste noapte.
    Se spune că atunci când în tine pătrunde adierea lină a necunoscutului, ea își atrage temeri. Dacă stau de vorba cu demonii mei, mi-aș găsi frica. Da, îmi e frică, dar frica nu-și are nume și nici motive.
   Demonul nu îmi e dușman, mă aleargă pentru că vrea să îmi șoptească frica, vrea să o retragă din mine..mi-ar ucide îngerul și-I anticipez vorba inante să mă poată prinde, îmi continui drumul cu al sau gând înainte: eliberează-te de ideile meschine de a face pe plac oricui și oricând, eliberează-te de înțelegere și de explicație, trăiește și uită, riscă și transformă-te ziua că să poți noapte să te aduni. Demonul meu sunt eu, sunt ceea ce aș putea fi, e gândul meu sadic de pace, demonul  nu e demon și nu e nici înger, nu e nimic mai mult decât un refren al prezentului și viitorului. Ascultă-ți demonii, cântă-ți îngerii, plânge-ți temerile, alină-ți coșmarurile, iubește-ți momentele...

Puterea imaginarului

Ce se întâmplă cu noi când încetăm să mergem, ce se întâmplă cu noi atunci când continuăm să fima, ce se întâmplă cu noi atunci cand…atunci când tangoul clipei izbește valsul anilor? Îmi plac formulările stereotipe ce ascund în componența lor o adevărată revărsare a gloriei umane, dar și a eșecului căci o pare parte din ele încep cu: ce ar fi/ fost dacă..” . Și uite așa, de aici, de unde am încetat să fim și de unde continuăm să pornim, se declanșează adevărata filosofie a vieții. Încep clar și sincer prin a spune că nu știu ce dezvăluie rândurile astea, că nu știu cum, de ce, când și unde, dar știu că m-am regăsit pentru a mia oară. O mare parte din viață mi-am petrecut-o într-un ritm simplu, încă fac asta, iar o altă parte din ea am descoperit-o prin prisma fantasmelor. Am mers suficient încât să-ți spun că drumul nu se termină vreodată, apăr constant alte și alte cărări, alte lacăte și chei spre nicăieri, de asemenea mai pot să-ți spun că atunci când continuăm să fim se produc adevăratele minuni.  Dintre toate încoronez minunea imaginației mele, o văd domnind peste tot și, sincer, mă înspăimânt. Cine sunt eu fără ea? Nimeni. Cine sunt eu cu ea? Nimic. Să o defines? nu, o să pară o pagină din DEX și nu e tocmai ceea ce un glorios plin de idei și-ar dori, pentru noi, oamenii cuvintelor e mai ușor să pornim de la ceva pentru a descoperi..că nu te mai poți opri. Așadar, imaginația mea, sau puterea conștiintei mele, a minții și a prizonierei din mine. Da, cuprinsă înlăuntrul meu îmi e călăul sugrumat de puterea imaginației, o numesc prizonieră pentru că o dată aflată în centrul Soarelui, imbratiseaza tot ce acum numesc real. Imaginația e rodul viziunii, rodul libertății. Nu e vorba de libertatea deciziei ci de libertatea conștiintei, căci până la urmă conștiința e rodul ființei, e măcinarea ce impune frământare. Incertitudine stârnește la rândul ei setea infantila de a schimba concretul și de ce nu, până la urmă e o evadare din plictiseală din banalul comun al nimicului surprinzător; aici intervine imaginația, posibilitatea de a fi, de a avea, de a pleca, de a stagna. 

 

Alegeri

 

   Tot ce ai de făcut în viață sunt alegeri ,încă din prima clipă ești pus în fața unei decizii ,care ,în fond, îți va infuenta întreaga devenire .Privind acum dintr-o perspectivă nouă ,i-aș putea spune chiar matură, realizez cum întreaga mea existentă , deși una minimală ,e marcată de alegeri. Partea nostimă, inexplicabilă de ce nu , e fix momentul actual ,al conștientizării ,întrucât o mare parte din alegeri sunt greu de intuit și mai ales greu de explicat ;însă dintr-un instinct primar de acceptare ,le asum și  nu le mai dezosez.

  Dacă ador ceva e să vorbesc despre mine de parcă aș fi superioara mie și inferioară vouă , să mă plasez într-un cerc al feminismului demn de creaturi menite să fie iubite și nu înțelese, pentru că ,dacă îți mai amintești ,cândva ți-am spus că explicația și înțelegerea unui mister duce la distrugerea lui ,iar eu sunt himera ,sunt sclava ,demonul și îngerul.

  Nu sunt o ființă complexă ,sunt plină de lacune și chiar lagune , plină de gheață și cu un exces de foc în privire; îmi place să cred că sufletele celor ce i-am iubit și mă iubesc sunt marcate pe veci .

  Revenind la alegeri ca unica formă concretă a existenței ,mai precis a devenirii umane ,tind să înclin spre alegerile ce-mi antrenează prezentul și-mi explorează trecutul. Înainte de orice altceva este alegerea asupra fiintei mele ,alegerea celei ce sunt și devin. Plecând de la o deviză mai veche mie ,cum că sufletul e un mormânt de zâmbete ,am să continui acum ,clarificând într-un mod barbar și miresmat :sufletul îmi e cruce de lacrimi ,inima îmi e coroană de alegeri cu miros de lalele și bujori.

  Atunci când îți asumi responsabilitatea de a vorbi deschis despre sufletul tău ,o mare parte din persoane ,chiar neavizate și exterioare, percep sufletul drept parte componență a firii ,concretizată prin ceilalți și abstractizată sprin cei ce au fost ,sunt și vor mai fi .Dar ca  rebelă a acestor percepții sau, hai să le numesc chiar fundamente ilogice și comune , voi expune sufletul meu din prisma a ceea ce am fost, sunt și voi mai fi ;întrucât înainte de orice ,am fost doar eu ,mi-am aparținut mie așa cum nimeni până acum nu m-a avut (o mică precizare a valabilității dominației mele asupra mea ,nimeni până acum , pentru că acum sunt a lui ,a unui el a€“parte din alegerea inimii și a minții ,din alegerea celei ce devin ).

   Când mă simțeam a nimănui mă alintăm ,regăsindu-mă în fiecare cuvânt din cărțile pe care le citeam ,obișnuiam să-mi spun că sunt tiparul classic al unei femei pe care toți o vor,( prin toți mă refer la categoria de bărbati, nu te păpuși cu păpușă ) dar nimeni nu îndrăznește să o atingă , pentru că e atât de simplă și în același timp atât de respingătoare. Mă alintăm și mă iubeam ca un copil ,închideam ochii și-mi trasam un fir plin de motive, teme ,realizări ;după fiecare fir îmi promiteam cu ochii în lacrimi că într-o bună zi voi luă alegerea cea mai corectă..că într-o bună zi alegerea corectă e transformarea într-o femeie ..alegerea mea e să fiu alegerea lui !

   După mulți ani încep să-mi justific pasiunea ,setea nebună de lectură. Înțeleg de ce petreceam ore întregi ,zile și nopți citind ,pentru că știam că la finalul fiecărei povești sunt mai bogată, mai am o viață trăită și o alegere spre viitor ;continuăm să fac asta, întrezărindu-mi prin minte că la final mă va aștepta un el ,care să-mi spune :ești alegerea mea. A apărut întru-un târziu ,nu-l aștept citind ci, scriind .În mintea mea răsuna așteptarea alegerii. Pentru el aș aștepta oricât ,inimă nu-mi pulsează decât atunci când geamul camerei mele vibrează la atingerea lui și brusc, se aude cel mai frumos zgomot ce mă aduce la viață :

  -œCioc ,cioc ,poc,poc !

 Defapt ,e un amestec total ,un haos ce-mi îmblânzește agitația.În acea fracțiune de secundă ,aflu care e cea mai mare tortură pentru mine :că el să aleagă să nu mai bată la geam .Dar nu am timp să mă gândesc la asta ,căci alegerea lui e să mă iubească își face curaj și-și depășește anunțul venirii ,îmbrăcând haina celui ce rămâne .Printre îmbrățișări și priviri îl rog :rămâi azi ,rămâi mâine a€¦ramai aici ,rămâi acoloa€¦ramai în mine ,allege mai mult ca orice să stai a€¦caci stau să aleg la infinit aceeași ochi și același om ,te aleg așa cum inima nu m-a întrebat când a început să te iubească.

 Și dacă o să te întrebi cândva de ce te-am ales ,află că nu vei ști ,pentru că te văd așa cum tu nu crezi , îți văd demonul ,copilul , îngerul și omul. Și de ar fi să-mi impui orice neputiinta ,de-ar fi să mă alungi ,află..tu ,dragule ,află că eu o să aleg cel mai simplu și mai dur fenomen și am să rămân .

  Vezi acum?Viața e făcută din alegeri ,tu ești rezultatul alegerilora€¦dar am uitat să te întreb :puiule de om ,tu ce alegi ?

 

 

  

Din inimă

   Trecerea zilelor e marcată de momentele cu adevărată relevanță în devenirea umană; astfel că sunt momente  pe care le poți numi revelatorii, pentru că te marchează pe veci, dar sunt și momente nesemnificative, pe care le înăbuși în barca dezinteresului. Îmi cunosc toate clipele de glorie, la fel cum îmi cunosc toate momentele ce m-au marcat și a căror amprentă zace pavată pe chipul meu, asemeni oricarei alte  ființe am un moment aparte, un moment de la care totul s-a schimbata; în fond e acel moment unic ce face timpul să se oprească, iar momentul meu a atras ca un magnet alte sute. 

     Obișnuiam să scriu într-o manieră clasică condusă de rațiune, fără muză proprie, ci inspirată de exterior și regăsită în oricare ea sau el, dar azi inima îmi spune pentru cine să scriu, azi totul s-a schimbat am muza mea cu ochii verzi și privire dubioasă în momentele de liniște pentru lume, azi motivul meu ești tu. Fiecare om își vede povestea altfel și specială, defapt o vede unică și superioară celorlalte, așa că nu mă abat de la turmă și am să spun că eu și tu suntem cei din linia întâi, am să scriu despre noi asemeni unor nori ce veghează și domină. 

   Te așezi comod în brațele mele și te dezbraci de tot răul de peste zi, nu vorbești, doar zâmbești și-ți tremuri pleoapele, mă lași să-ți șoptesc ușor speriată „ce ai?” ca să te poți apropia de ureche mea pentru răspuns „ te am pe tine și e tot ce vreau”…