Ce ai să te faci când
zâmbetul copilului se va întuneca în marea plină de nesiguranță? Când are să-și
uite gingășia și se va condamna la aceleași
milioane de dușuri cu apa rece și regrete? Să-i amintești, te rog, că-i
mic...că-i bun...că-i drag în drac întunecat.
Mi-a ieșit copilul la
lumină, nu vrea sublima creștere și-mi cerșește atenția. Mă uită antingerea
lui, îmi dă palme în motoraș, iar eu nu mă pot supune. Poți să-i urli trărirea
sau să o condamni? Lasă-l, simte mai mult de atât iar tu să-i spui că-i alb în
albia anotimpului. Iartă privrea ce ademenește furtuna și gonește ca nebuna
căci e zâmbetul înmormântat de timp.
Copilul a strigat și îngerul a clacat. Nu-l
blama, ia-l și simte-i durerea din privirea de dupa, starea copilului se va
lăsa cu o mahmureală de îndoieli si lacrimi. Lacrmi...ele îți vor spune totul.
La bătaia gongului copilul pleacă ademenit de zmeul ce-și caută un loc...
A uitat să ia
mahmureala conștiinței cu el, a rămas același gust sec și apăsat ce persistă.
Ți-am spus că-i drag în drac, dar luminat.
