Fără explicație

  Salvează-mă din blestemul ăsta ce mă nimicește de la o zi la alta !
  Cruță-mi viață !
  Lasă-mă să ies din lumea asta !
  Du-mă unde nu e durere și supunere !
  Alungă-mă din ochii lor !
  Rupe-mi trupul și dă-l celor fără de hrană !
  Tunde-mi amintirile și cheleste-mi rănile !
  Iar dacă mă auzi fă o minune și căiește-mi mintea , înduplecă-mi sufletul și uită-mă de tot !
  E încă încă una din zilele când aș fugi : se mai închide o ușă cu gratii , se mai usucă un pom cu molii , se mai arde o lumină cu neștiință ,se mai ucide un om cu grijă !
     Avalanșa de explicații și întrebări s-a domolit,nimeni nu știe când o să mai vină sau dacă o să mai ajungă în noi ,digul e mai mare decât cel al apei dar nu face față focului ce a ars umanitate. Am început să mă mint în clipa in care am spus "eu nu am inimă " , dar eu am , căci dacă nu aș fi avut nu aș fi fost aici așa cum sunt .Sunt într-o lumea cu două iesiri :una spre tine și una spre nimic ,la cea spre tine am ajuns , îi cunosc toate cărările ,urcușurile și coborâșurile iar la cea spre nimic , spre neant am ajuns de mai mult timp însă abia de acum am început să mă simt acolo că în mine.Acolo pot intra exact așa cum vreau căci nimeni nu e nimic acolo ! Iar nimicul e nimeni !Acolo e răspunsul la toate rugămințile de mai sus :nu-i blestem , nu-i viață ,nu-i lume ,nu-i durere și supunere ,nu-i om , nu-i amintire și nici rană dar acolo e liniște și e iubire și iar e plin de nimic !
     S-a închis o ușă pe care scrie un obosit ,dar s-a deschis o minte mai tânără și mai ostenita de ciudățenie .
   Nebunia se naște din cunoaștere și din obsesia de șine și nimic !Tot ce avem e...nimic !

Departe de inimi , aproape de realitate

   Le văd zilnic pe strada mea ,cu aceleași fețe și aceleași gesturi fumurii .Străzile sunt pline de așa ceva ,se intind mai rău ca ceața și sunt mult mai pustii decât frigul ce se pare că le îngheață orice formă de gândire și simțire .Sunt aceleași din cele mai vechi timpuri ,și-au schimbat doar hainele , caracterul le e îngropat în mocirla "sex appeal-ului" ,dar te rog !Nu îți duce gândul la intelingenta , nu au așa ceva ,ceea ce au  se cheamă APARENȚĂ ,își aleg cu grijă vorbele care să le descrie formele , căci sunt cele ce înalță,o pereche de ceva ce au toți ,diferența o face faptul în care se poartă și se expune.Știi despre cine vorbesc ,sunt ele ,femeile înghețate!
   Nu m-am gândit prea puțin când am spus înghețate ,nu mai e vina frigului sau a vântului ,e vina minții ce e inundată de lungime și culori ,de roze și înălțimi.
   Sunt mai doamne decât doamnele , sunt mai sărace decât cerșetorii ,sunt mai naive decât însăși poetul ce aleargă după iubirea alungată din ultimul vers al sonetului .Au privirea tristă și nu-i vina lor !!!Aberanta atenției e cea care întuneca mintea ce ar fi putut învinge , dar avem parte de aceeași problemă " ar fi putut.." !Iar după cum îți dai seama schimbare nu apare , ne complacem când sudoarea mirosului ajunge mai sus de nas și din acel moment începe "realitatea " .Amuzamentul nu pleacă de la ele , pleacă de noi , cei de pe tușă care privesc și tânjesc ,dar oare la ce?Niciodată nu poți face mai mult decât poți duce !Și dacă îți e scris să duci povară înghețului labil te mulțumești cu aprecieri nesimțit de frumoase pentru creiere înguste.
    Le privesc și mă amuz , le vorbesc și înțeleg în același timp ,nu-i vina lor că au devenit femei înghețate , dar e vina lor că s-au înghețat și nu se desprind de aluzia deșteptăciunii sau a cărților din care nu desprind nimic mai mult decât sensul banal al cuvintelor și nu-și riscă fiinta pentru a se pune drept subiect de carte.Căci iată-ne unde ajungem la locul de carpe de lustruit mașinăriile uzate ,da..au și termen,până apare primul rid !
     Și uită-ne tot aici..departe de inimi și tot mai aproape de ruină ! 

Pustiul din cuvinte

           Când și cum spui " te iubesc " ?Sau ..de ce spui aceste două cuvinte ?
 
 Le spui pentru că simți sau pentru că ai nevoie de ceva ;apelând astfel la tactici înșelătoare ?
   Sunt întrebări la care probabil nu vei putea răspunde fiind într-un cerc vicios fără scăpare osciland  între simțire și nevoie .Ne-am obișnuit cu ele , le spunem prea devreme necunoscând amploarea ce naște în sufletul receptorului , iar târziu renunțăm în a le mai rosti , ne axăm doar pe " îmi place " , la ce bun să mai spui , la ce bun să mai simți ?!? 
    Auzi ecoul lor când gândești la orice , dar dai voie sunetului să iasă când gândești la "ei " .Te las pe tine să alegi persoanele cărora le-ai putea spune cuvintele răzbunătoare ce oferă satisfacție permanentă ; căci asta sunt , sunt cuvinte ce îți dau eterna liniște și mulțumire și te împing spre sentimetul de " sunt bun și eu la ceva . bun să fiu iubit pentru ce sunt și nu pentru cine sunt " .
    Câte lacrimi au căzut , câte dureri sau ascuns nimeni nu știe .Cunoaștem doar cauze , pretexte , supoziții și teamă .Căutăm brațe calde cu suflet rece , fugim după el , îl dorim , îl visăm și-l respingem în căutare de "mai bun " , dar știi tu nu există mai bun până nu știi cum e bunul ce-l alungi  ! 
    -Te iubesc ! Îți aduci aminte când ai simțit cu adevărat asta ? Și cine ți-a spus cu adevărat asta ?
   Ia o foaie , fă o listă și apucă-te și taie ; din lista celor zece vor rămâne :zece cărora le-ai spus asta , cinci care ți-au spus asta  și doar un sincer " te iubesc " spus și primit .Desigur, exclude iubirile care s-ar fi putut întâmpla ,dar din teama adolescentină sau  teama maturității , s-au sfârșit înainte de a începe , înainte de a fi cea mai frumoasă și cea mai dură trăire .
    Cuvintele astea sunt ca niște căpușe , dacă scapi de ele le vezi urmele ironice ce-ți spun prin figuri geometrice "ți-am venit de hac " . Iar în momentul ăla taci , oftezi , suspini , pleci și MINȚI "n-am simțit nimic " . Cam așa se întâmplă , întreabă-te : " de ce?"
    Scoate-le din minte , du-le în suflet ! Atunci o să simți un " te iubesc " ce te va fura din viață

Noi și ei

       Și putea fi...căci , 
 Proastele decizii fac povești bune ,detest lucrurile astea frumoase pe care le pretinzi a fi perfecte și în care eu mă complac ca într-un basm ce-și aruncă zmeii după grote .Mă plimb pe aici de prea mult timp ca să mă prefac neștiutoare de prezent , trecut sau viitor.Deși , îți recunosc  sunt foarte rare momentele în care ripostez cu gândul de a spune lor ce-mi văd simțurile și bruc mintea-mi e tăbăcită de fapte mari în vorbe puține. Mă schimb când sunt cu mine, devin sadică de fericire și mă îmbăt în șoapte deșertice .Așa faci și tu ! Toți facem același lucru. Ar fi o aberanță să te gândești la tine mai presus de chibzuinţă ,de faptele pe care le săvârșesc ceilalți în patima neantului , iar aberanța naște deminitatea pe care o castigi  din materii ieftine și înzecite .
Am sufletul secat , la fel și ei !Prefer să le spun doar€œ ei...a€œ așa tu ai înceta să le etichetezi viața de parcă i-ai cunoaște .Da, știu , e greu să nu faci asta ..Ai idee cât de greu mi-a fost mie să nu iau liantul lor ca pe viața mea ?Să mă trezesc la realitate deși arsa de ecourile €œlor? Incă mă bantuie tentația de a întoarce capul și de a înainta ceasul .
 Pe ei i-am cunoscut într-o zi cand  în trup îmi ploua cu sângele răzbunător al prafului ce-l înghițeau . ”Ei"  sunt ei ai mei ! I-am luat mereu ca pe niște copii ce-și înalță fericirea odată cu raza pălita a nopții de decembrie , caci atunci i-am cunoscut și tot atunci m-au salvat prin frumusețea ce ascundea chipul șchiopătat și viața mizerabilă a cărei tentație avea să-i mistuie .
   Rar , foarte rar avem timp pentru ceilalți ,iar în puținul timp doar îi privim și dăm din cap când îi auzim cum isi povestesc  secundele ce i-au îmbătrânit în prag de virtute .Le scriu povestea-n stele iar acum ți-o când ție pe hârtie .Mă cutremură cel din urmă glas și strigăt în oglindă ,”daca te chem. , te chem să mă salvezi , nu te chem ca să mă lași , că de lăsat mă las eu de tine si pe voi va las de mine !
 Nenorocirile te ating când te gândești mai puțin si te las când te astpeti mai mult .
Generalizând am să spun că nu ne alegem cum să fim dar alegem ce să fim iar într-un moment de lașitate ne alegem să fim  călăi ascunși după tandră privire a crăiesei cu gânduri lăuntrice .
Ei s-au înecat în apele albe ale negrului din gheață .Tentațiile sunt fără suflet , sunt grele și se completează cu iadul ce-l citeai și-l respingeai în copilărie . Ei au fost mai slabi ca oameni și mai puternici ca demoni , s-au jucat cu nopțile calde și și-au adus vorbe de venin , lovituri de ciocolată .S-au topit în ore sau zile...oricum asta nu a contat așa cum nu contează nici ce s-a întâmplat mai departe . Importanță o are "€œde ce-ul?!?”. De ce? Pentru că lumea nu iartă , nu ascultă ci șoptește , nu crede și aplică.
  .Departe de orice formă a frumosului gândul se întuneca de dimineață și devine ucigător spre seară , se ghemuiește în suflete calde și le răpește rațiunea ..gândurile sunt mai mult decât orice ai vrea tu să crezi .Ele rănesc iar cuvintele lovesc .Iar€œ ei sunt dintre cei fragili pe care noi toți îi percepem  doar ca pe niște oameni buni , nu-I ascultăm iar ei..se sting în vicii : viciul morții ce-l aleg în culori nud , viciul dansului ce-l trubeaza-n delir ..viciul de a fi..ce-l  ucide-n tentația falsă de a€œ sunt că voi €œ !

Doi în unu

                                                              Deliciile viciului !

 Au fost foarte multe momente când el m-a făcut fericită , nu am înțeles niciodată cum făcea asta dar , avea acel ceva ce rupea istoria făcând-o într-o operă romantică ce-și ascunde naratorul în pântecele personajului pierdut din propria vină .
    Nu credeam că o să ajung să-ți spun atât de multe la fel cum nu credeam că o să ajung să regret că negrul rimelului mi-a ajuns la bărbie .Și totuși fac asta , cred și regret , regret și cred în același timp ;pare simplu dar e ridicol de complicat pentru că atunci când tu regreți nu mai crezi ! Eu cred și nu pentru a îți demonstra ție ceva ci pentru a-mi clarifica mie tema regretului .
 
                                                             Mai renunțăm la mască ?
 
 E prima oară când simt că nu am am puterea de a-ți reda ție inima mea , sunt într-un fel de blocaj de neant ,îmi spun mereu că o să ies din el dar, mă întorc...poate pentru că mi-am dorit plângerea de milă , poate pentru că mă complac în imaginea fictivă a celei ce cred că sunt și-mi găsesc  alinarea într-un dor . Acum , nu-ți imagina că e dorul pentru ce ar fi putut fi ( căci uneori viața se împarte în s-a întâmplat și cum ar fi dacă ar fi fost ) e doar dorul meu către mine .Am un fel de iubire ironică pentru mine , o ascund în zeama de lămâie dar nu dispare decât 333 de zile iar în celelalte zile e exact ceea ce e și acum : dorul de mine când nu-mi păsa de mine .
    Și-mi pare rău că nu am mai vorbit , am fost prea ocupată să plâng ca un copil ...

Ţi-a fost dat ...

 Și ne-a fost dat regretul că unică formă de suspin , calculând distanța tristestii ce pătrunde în inimă prin amintiri , făcându-și o arie sarcastică și putredă .
    Și ne-a fost dat plânsul ca mod de eliberare .
    Și ne-a fost dat omul ca timp de cugetare .
   Și de aici , ne-am ales cu noi , tu cu tine , eu cu mine , noi cu noi și voi tot cu noi . Ne-am trezit aici afișați în lume prin goliciunea minții ce răsună când bate vântul ...simțind cum frunza firavă smotoceste unica parte funcționabilă ce sincer , îți obosește mai repede decât tonul de apel .
    Atât de sec , de infam , de inutil  te-ai așezat aici cunoascand nimic bun și nimic rău , te-ai ales cu mii de sentimente ce îți complică existența mai rău decât pantofii din sezonul trecut .
    Și ți-au fost date sentimentele că să trăiești, că să zâmbești , să plângi , să suferi , să ierți...să fii .

Despre tine

   Ai mereu aceeași scuză jalnică . Hai încetează , nu vreau să te mai văd visând la apă minerală transformată în vodkă . Nu voiam să fiu eu cea care îți va da trezirea la realitate dar , se pare că nu îmi dai de ales...Știu că doreai  să auzi vorbele astea de la prieteni , să te simți mai bine și totuși îmi asum titlul de zburător cu trenul ce-ți dă palmele în suflet și-n minte .
    -Te-ai uitat în oglindă azi ?
    - Da și îmi e scârbă de ceea ce văd . Cred că azi a fost ultima zi când am privit scuipând.
    - Mă amuzi și totuși te compătimesc . Ce ai vrea , sau mai corect cum ai vrea să fii ?
    - Aș vrea....să fiu frumoasă , să fiu și eu ca celelalte ..Nu odioasă și natanga . Și te-aș ruga să nu începi cu replica " frumusețea interioara contează " , pentru că nu mai ține . De sufletul meu m-am rătăcit , e plin de lacrimi ,nu am nevoie să îmi spui că e unul bun ...pentru că asta știu ; dacă nu ar fi fost așa nu eram cum sunt acum : zburător cu trenul . Dacă nu era așa , nu eram nici eu zdrobită de oamenii ce-mi promiseseră luna cu stele în pernele mele ...oamenii se schimbă și promisiunile lor se frâng . Știu...știu asta !!! ( și eu mai fac așa )
    - Dacă știi tot , de ce aștepți să fiu eu cea cu sfaturile ?
    - Eu nu te-am rugat să mă salvezi , tu te-ai săturat să nu dormi nopțile din cauza zbuciumului meu fizic ce mă distanțează de tot . Sunt plină de complexe !!!
    - Cu toate astea , te iubești !
    - Pentru că doar pe mine mă am ...nu e mare lucru dar , sunt eu complexata de mâine și firava de ieri .
    -Ești om și ești frumoasă , și ești caldă , și ești blândă , și ești naivă , și ești bună , și ...ești omul ce nu și-a pierdut chipul clasic al copilului morocănos de dimineață .
    - Nu mă mai necăji , nu vreau să mă minți ..eu vreau să uit de astea și mă pierd în brațele cuiva ,nu vreau să-mi spună ceva , vreau doar să mă țină strâns la piept și să mă lase să plâng ... Iar când voi zâmbi să tacă din nou , iar când îi voi spune să plece să tacă din nou ..să plece și să se întoarcă spunând că nu vrea să facă asta , că vrea să fugă cu mine , să-mi spună :"- eu vrea să sfârșesc în brațele tale , nu între picioarele tale " .
     -Asta e posibil , iubirea apare când vrei tu să o lași să intre în casa ta .
    - Iubirea în fond e doar un pretext , nu există ! Nu mai există în mine , o visez și o alung ...aduce prea multă suferință .
    - Am mai vorbit despre asta , îți simt remușcare minciunii , nici  tu nu crezi asta ..
    - Romantismul nu mă mai ajută , încerc un nou stil în care nu sunt eu ..Eu..eu...eu..sunt așa cum mă vezi ,ar trebui să te mulțumești cu asta .
    - Îți spun eu , ai să te îndrăgostești de tine în clipa când nu o să te mai iubești . Nu mă gândesc că o să ajungi o narcisistă , îți spun asta pentru că doar atunci îți va fi mai bine .
    - Atunci , las totul să treacă , mă las pe mine acolo în suspine .

Din urma ta

  M-am hrănit cu durerea din urma ta , am suspinat la cuvântul lăsat în urma ta , am simțit parfumul din urma ta , am regretat pasul din urma ta ...am făcut tot în urma ta . Te-am căutat , am răscolit mii de vise , am alungat femeile ce te vroiau. În preajma lor deveneai un monstru ce-și detrona regina . Cu toate asta , te găseam mereu în brațele lor . Nu știu ce căutai ...uneori mă gândeam că poate mă căutai pe mine dar , eu nu sunt în ele ! Eu sunt în tine . Eram și eu ca toate celelalte îndrăgostite epice , nu vroiam să accept refuzul ,te vroiam pe tine .
  Tu ? Tu , nu mai ajungeai devreme ...poate doar în nopțile reci când ți se închideau toate ușile.Atunci, eram mai bucuroasă , mai vie și mai criminală, când îmi erai aproape . Ucideam fără regrete aparențele :că te-am uitat , că tu mă folosești...în clipele alea îmi luam înapoi inima . În clipele alea eram femeia slabă , proastă , frunza prăfuită a vântului...eram ceea ce jurasem să nu devin : marionerta ta .Nu regret că-ți sunt roată de rezervă , nu-mi reneg dorința de a te avea pentru mine , nu-mi alung prostul obicei ce mă transformă în sclavă !
  Sunt cea din urma ta! Am în inimă un ostatic ce pare că vrea să iasă , dar nu îl las . Îl rătăcesc și-l las acolo . Nu-i vorbesc , nu-mi vorbește , nu-l visez , nu mă visează , nu-l văd și nu mă vede , așa nu deranjam ... putem amândoi să căutăm ceea ce nu avem departe de celălalt ...așa ne evităm ,poate chiar ne uităm ...așa iubim cu patimă alte trupuri dezvelite și alte inimi rănite ...căutăm ceea ce vroiam să primim de la celălalt ...căutăm răspunsuri ...Și din urmă de privim , cum creștem , cum sperăm , cum devenim altcineva înecat în altceva .Ne admirăm în taină , ce-i drept ...e mai bine așa căci nu-i vorbesc și nu-mi vorbește , nu-l rănesc și...mă rănește !
  Privesc și merg mai departe , fie că privesc ce fost sau ce e... de un lucru sunt sigură : într-o zi , voi privi cine sunt și cine ești !

Viața în pas de dans

  Dansurile încep lent , toate par la fel ...ne adâncim în splendoarea versurilor și tremurăm la atingerea nevinovată a celuilalt . Ne apropiem cu teamă dar , reușim să ne unim într-un singur pas ce zburdă ringul și-ți șoptește vorbe tandre care mai târziu ucid !!!
    Milioane de versuri le știm , zeci de ritmuri dansăm dar, e ceva mai special care îți incalzeste timpanul și-ți veghează amintirea minții și sufletului . Învățam șoapte de amor , compătimim durerea , plângem , râdem ..iubim ;toate astea doar cu un ton .
    De ne-am putea cânta pe noi ,afoni sau mari muzicieni n-ar conta din care facem parte .
   Lasă-te purtat de val omule . Întoarce-te la tine indiferent cât de departe te-ai uitat , cât de respins și cât de disprețuit ești ! Invită-te la un dans , un dans în care doar podeaua îți mai e martoră ...Hai la un dans mut , alege o piesă mai surdă și mai oarbă decât dragostea , alege nimcul ce îți obligă obrajii la tortura lacrimilor . Căci acest nimic îți e sunetul în nopțile de toamnă reci ce le visezi .
   Nu-ți mai căuta scuze ,nu-ți mai ascunde mânia , nu-ți mai neglija inima , nu-ți mai alunga oamenii ce te-au iubit , nu-ți mai regreta trecutul..și fă-ți curaj să ai ce nu credeai că poți avea . 
    Ia-ți dansul și cântă-ți pașii !!!

Cana de trăiri

   Simți cum se varsă în mine mii de globule ale indiferenței , cum încep să mă detașez, ca un pui de curcă de a sa mamă, de tot ce mă înconjoară ?!?
    E august ...aș putea începe cu o frază mai cladă , cu un cuvat mai bronzat , cu un pas mai topit , doar că prefer cana de ceai ce face sudoarea să străpungă neteda piele , parcă mult prea palidă pentru vremea toridă . Mă retrag în camera ce deja e sătulă de a mea față , ce e drept vine un moment în eterninatea oricui când ne plictisim și nu pentru că detestăm acel ceva ci pentru că..noi ne pierdem răbdare în înțelegere , iar atunci te preferi pe tine să îți drojenesti umilință. Cană de ceai e amară și grea , în lichidul verde zac alte mii de plante ucise doar că eu , să mă pot uita de voi în gust .Însă ,încep să favorizez aceste  nimicuri lipsite acum de viață ; ele nu judecă , nu țipă , nu protestează...doar se spun dorințelor tale și crede-mă că nu e vina lor dacă nu își fac efect rapid .Poți fii sigur de un lucru : când îl savurezi UIȚI ! ,iar când uiți SPERI ,iar când speri VREI ,iar când vrei OBTI ..și când obti ...surpriză : MORI !
   Cauți iarna în cana cu ceai , cauți vara în paharul cu apă , cauți primăvara în farfuria de căpșuni și cauți și toamna în tine.

Privire în apă

 Câte pietre s-au înecat , atât de multe lacrimi am vărsat , s-au scufundat și ele în al meu izvor neputincios . Nu vor sau ,nu mai știu înota . Le simt inima vibrând în povești de amor cu tâlc . Spun cuvinte imense spulberate de valurile ce-și izbesc fiorul de-al pietrei colț sugrumat în nopți cu Soare .
    Ele , pietrele nu tac niciodată ! Sunt urmări ale inimilor călcate de corpuri păgâne .Și-și spun povestea , toate încep în anotimpuri reci și sfârșesc în anotimpuri calde ; atunci când razele topesc amorezia și-și varsă ura în sâmbetele caniculare . 
    Amintirile lor se reflectă în mine , se contopesc după atingerea firavă a spinului  ce încetinește drumul recuperării . Îmi asum întâmplările lor , le curm suferința făcând-o prezentă în trecutul meu . Încep să văd totul gri , încep să îmi aduc aminte chipul și privirea ta , încep să simt vodka curgând prin vene ce accelerează limbajul și încetinește pulsul prin ridicări de vârfuri .
   Și cum n-am remediu , desfac pielea și smulg firul ce mă duce la tine . Și ...te uit , te doresc , te iert și...te aduc în lumea visurilor mele . 
   Amintirea ta trăiește în mine !
   Piatra își pierde strălucirea..se subțiază..și într-un final se sparge ! Atunci se simt remușcările orgoliului ce a tăiat răsuflare când tu nu ai fost , atunci apar tăcerile . Atunci totul se adeverește a fi doar o întoarce într-o viață în care nu mai ești , nu mai vrei să fi și nici nu ai fost..Atunci e clasicul minut de singurătate străină și de iubire pierdută .

Naufragiu

 
Cum se face că atunci când te am nu te mai vreau ? Că atunci când sunt mai aproape de vis , mă retrag ? Sunt atât de fricoasă...de lașă...de nimicită !!!
    Cunosc răspunsul la întrebările acestea...E doar unul . E teama continua a dezamăgirii .
    Am naufragiat pe o mare roșie , ce ascunde sângele pierdut în detenție , e mai gros ca ieri și mai parfumat ca mâine . E sânge ce s-a revărsat din blocurile ce domină  ale noastre inimi tâmpite de dor . Sufletul cere ajutor , mintea imploră uitare , trupul tânjește atingeri...iar inima se vrea iubită .
    Iau barca ce mă poartă departe de lumea ta . Nu sunt pregătită să ajung acolo , tu nu mă vezi , tu nu mă mai simți , tu m-ai uitat . Mă așteptăm să faci asta , ai uitat mai repede decât așteptați chiar tu . E și asta o lege , dată omului de zi cu zi .Deși , am impresia că mie nu mi-a fost dată această lege..că fiecare parte a mea refuză să pună în aplicare uitarea...și așa devine mai singură , mai străină , mai rece , mai nimicită de tot .

Amurg de vară

 
 Am început să realizez că nimic nu e ceea ce pare.Că lucrurile cu adevărat frumoase se întâmplă când ne așteptăm mai puțin,așa s-a întâmplat și în cazul meu.
   Am încetat să mă gândesc la lucruri care îmi fac rău,am încetat să mă gândesc la tot ce mă lega cândva de o anume persoană..și am reușit asta.A durat ceva,gândul s-a oprit într-un anotimp pierdut..și eu am început să uit!Am început să uit cum inima îmi sărea din piept,cum trupul o lua razna și toate astea se întâmplau atunci când întâlneam doi ochi.Ne-am dat seama,cuvintele în cazul nostru nu își mai au rostul..ne-am rănit prea mult dar,avem puterea să iertăm și știu că ne vom salva.Ne vom întoarce în vară..cineva să ne aducă vara aceea blestemată înapoi!
     De ce să minți că poți să fugi?
   Timpul meu e limitat...încep să adun doar amintiri,încep să cred că totul se întâmplă cu un scop..și dacă nu a fost să fie,poate va veni ziua când vom avea curajul scuzelor,când copleșiți de amărăciunea privirilor vom îndrăzni să spunem șoapte ce ne vor amăgi.
    Dar, acum las totul să treacă dincolo de fundul sticlei de coniac . Las iubirea acolo unde îi e locul . Las zilele să vină la mine și la tine , las vara să ne învețe ceea ce noi nu știm  .

Clișeu

        Ai ajuns mai târziu în seara asta , dar nu e o problemă . Știi că eu te aștept aici în așternutul moale . M-am răzvrătit contra somnului , l-am alungat cu aceeași tandrețe cu care te primesc . Îmi pare că ultimele secunde sunt așa de lungi , că ultima zi e apocalipsa .

  Și stau , stau și te aștept . Îmi imaginez cum îți voi sări în brațe , cum te voi privi , cum îmi vei spune șoapte calde , vom visa împreună la un prezent de viitor .
  Îmi imaginez o clipă de iubire..o secundă la care tânjesc de mică , la eternitate ce mă va ajuta să scap.
 Leșin cu iluzia zâmbetului de copil , ucid tandrețea de înțelegere , renasc sentimentul de ură. M-am lăsat condusă , am lăsat acele să-mi intre-n trup și să îmi străpungă fiecare parte a minții...Uitându-mă pe mine ! Am fost moartă de multe ori , nu mă puteam concentra decât pe visul fericirii așa cum nu îmi e prezentat de ceilalți , așa cum doar eu îl știu face pentru mine și tine .
    Adorm mereu la ține în brațe !
 Te privesc cum înfrunți Soarele , luna , stelele , arșița , vântul , ploaia , viscolul , neua doar să ajungi la mine . Să îmi ștergi lacrima , să îmi surprinzi zâmbetul la infinit . Chiar dacă o lumea întreagă ne desparte , noi ne întâlnim pe cărarea din ocean, unde Soarele roșește de sentimentele noastre .
 Dincolo de nori , e  casa noastră , nu are pereți , nici podea și nici tavan , are oameni ce sacrifică totul pentru clasica ecuație de 1+1=2 !Ca mai apoi să se cotopeasca într-un singur suflet.
  Așteptarea asta mă seacă de puteri .Am răbdarea suficientă în ceea ce privește ziua ce va veni pentru mine , căci recunosc: nu mai pot suporta nimic , am nimic și pe nimeni ..nici pe mine nu mă mai am , mă scârbește propria-mi fiint , dar asta e deja ceva obișnuit atât ție cât și mie .Doar știi , m-am destăinuit ție nopți negre și zile albe , de luni până luni , din aprilie până în aprilie .Acum nu mai ascund nimic de tine ...     

                                                              Dar , să revin  !
 Rămăsesem în cameră așteptându-l ca în fiecare seară , nu ajunge mereu la timp însă , asta nu mă ingrijoreaza ci mă ucide direct ! Nu mă mulțumesc cu nici un statut , din această cauză relația noastră se rezumă doar la o privire aruncată în neștiință și la câte un cuvânt imprudent  . Stăm și ne privim , nu îndrăznesc să pătrund în minea lui deși , el s-a instalat în toată ființă mea eu nu am curajul necesar să îi încălzesc chipul și să îi iubesc inima rece . Aș vrea să mai stai , un ceas , o clipă ...stai cât vrei tu . Nu te mai gândi că mă vei răni , au făcut-o alții înaintea ta de multe ori ,nu ai cum să mă rănești mai mult decât ei..Trăiesc prin tine , dar la fel pot trăi și fără tine axându-mă pe un ecou al nebuniei din amor .
  Uneori adorm singură , nu ajunge în unele seri prelunginte în ani .Vine doar când își aduce aminte că m-a lăsat dezvelită de teama pieirii . Când e departe îl visez , când îl am lângă mine îl detest , nu îmi mai pot spune furia prin vorbe dulci ci doar prin săruturi sadice .
  Dialogurile noastre încep calm , sfârșesc înainte de a începe .Ajungând la concluzia că nici unul dintre noi nu e ceea ce are nevoie celălalt..cel puțin nu în momentul de față . Spunem că vom mai crește , că vom caută alte și alte senzații , că vom saruta fără noimă dar..ne vom întoarce la celălalt implorând spălarea rănilor în apa clocotită de durere.

                                                              Crezi că ne amăgim ?
 Așa spun și eu ! Amăgirea e defapt hrana oamenilor aflați în delir , se amăgesc puțin pentru confort , se obișnuiesc cu asta și nu vor să mai iasă din amăgire .Orice lucru tratat în neștiință devine dependență .
  Mă gândeam uneori cum aș putea aprinde o țigare , cum aș da shot după shot !Dar nu știu să fumez , fumul e mult prea slab pentru plămânii mei , iar băutura e mult prea tare pentru picioarele mele. Știi?Ar fi amuzant să te sun intoxicată cu alcool .Ce ți-aș putea spune ? :
     -Hei! Tu omule , cât mai ai de gând să mă lași așa? Crezi că eu sunt marioneta ta , crezi că sunt singura femeie  care poate să sufere , du-te și caută altele..M-am săturat de tine ! Mă crezi atât de proastă încât să iert la nesfârșit , bunătatea mea e cauza am spus mereu .Băiete tu ești mai orb decât chirorul , mai mut decât surdul și mai surd decât mutul .Du-te și lasă-mă !Pot să trăiesc și fără tine ! În fond nu ești nimic mai mult decât un maidanez ce se agăță de o pungă sărmană și nu se lasă până nu o distruge complet, fără rost.Știi ce ? Să mori ! Caută-mă când nu mai exiști pentru că de azi ești sfârșit .
  Tragic ! Beția mea ar fi singurul moment de luciditate . ...Aș putea fi violentă dar , tu calm îmi vei spune :
     -E târziu , mâine putem vorbi relaxat . Povestea nu s-a terminat , balaurul încă roade la covirgi și sperie rândunelele.

Ardere

 

Negativismul ăsta nu te va ajuta , știu ce crezi ! O să sfârșești oricum și oriunde , nu se va mai ține cont de asta , nici nu vor mai știi ce i-a lovit , vor trece peste..ca și cum ar urca în avans câteva trepte, ca un bonus nemeritat.
     Și sincer nu mă miră asta , nu mă miri nici tu!
   Sfârșitul tău pare să se oprească în mult prea multe stații CFR , se vrea a fi un marfar ce umblă prin gările însângerate de ale tale fapte detestabile.Se vrea tot și nimic ! Moartea îți e scrisă chiar și în certificatul de naștere , ai acolo o zi oarecare o zi în care ai vrut să vezi ce e aici dar ,sub pagina morfolita stă un gong ce apasă mândru bătaia inimii. 
   "Poc - poc"! Ești ca o mașinărie ce se strică din zi în zi dar , ești mai puternic decât orice altă aparatură . Visezi la rai , îți imaginezi culcușul tău verde și albastru , roșu și negru , galben și alb . Atunci?cum se face că nu vrei să mori? 
    Ne-am născut că să murim , murin că să ne naștem !
   Off , dacă ai știi tu de câte ori mi-am înscenat decesul .Câte nopți m-am visat  înconjurată de cete îngerești. M-am trezit repede, a mea misiune nu ajunsese la gară , al meu suflet nu îndurase suficient , a mea inimă nu bătuse pentru un EL prea mult. Aberația de a nu te gândi la ce va veni e o insuficiență de a trăi singur și plin de oameni , e o nimicire a propriului prezent ce mistuie trecutul cicatrizat . 
   Când vine vorba de un sfârșit , așteptăm primirea începutului ;care odată ajuns...nu va mai pleca..dar o știm toți .Tot ce începe se și termină , fie că e viață , apă , caiet , baterie ..sau iubire .
   Le-am omorât pe toate pe rând:
     -am trădat o viață (și a plecat )
     -am epuizat o sursă de apă ( nu a durat mult și alta a apărut)
     - am nimicit cu un scris temeinic caietul (o altă filă mi-a dat șansa gândului )        
     -am rămas fără vlagă (brusc forțele proaspete s-au tipărit pe al meu ecran) 
     -am omorât iubirea ( de atunci zac în patima de a fi eu și eu )
   Poti să ai ceva de multe ori , însă lucrurile cu adevărat importante nu le poți savura decât o dată. 
     Și dacă nici unul din noi nu va pleca azi , las-o pe ea să plece, se va întoarce în noi mai devreme decât crezi..căci noi vom supraviețui din dorința de a ne demonstra unul celuilalt că putem și așa. Dar ea, iubirea, moare și are atât de multe cuvinte nespuse și fapte nesavarsite încât fatoma ei va avea ecouri eterne .

Revedere

 - Așează-te comod , te rog ! 
   Ți-am pregătit cafeaua așa cum am promis , sper să fie la fel de fierbinte și de amară precum dorul meu.
     - Hai , nu îți fie teamă !
   Ai un loc lângă mine , pe canapeaua pustie. Am să îți spun unele lucruri vechi ce mă apasă de parcă ar fi noi.Avem atât de multe să ne spunem , nu știu de ce dar , eu am impresia că a trecut o mie de ani ;sau mai bine zis că timpul asta în care nu ne-am vorbit a fost o veșnicie .
    Să te mai întreb acum : "de ce?" , "când?" , "cine a greșit?" ?NU, nu mai are rost...deși mai am imagini pe care nu le pot șterge lupt cu asta .
  Ne-am schimbat așa de mult..eu? nu mai sunt a ta , iar tu? nu mai ești al meu. Ne-am pierdut și noi că restul în alte brațe ,în alte buze blonde , în alte inimi profitoare dar , în viziunea lor , noi rămânem noi .Aceeași tu și eu !
      - Te rog , fă-ți curaj și intră în cameră. Nu e nevoie să te descalți , lasă-ți noroiul pe pantofi nu am treabă cu el, doar mă știi eu mă ocup de dârele de mucegai lăsate înăuntrul meu.
      - Ce mai faci , ce mai spui , ce mai simți? 
   Am uitat să îți spun că te-am împușcat ,când m-ai lăsat în voia sorții...și nu odată ci de zece ori ,m-am simțit bine făcând asta. Te-am sfâșiat cu mâinile ,ți-am luat sângele și l-am lipit de ale mele degete ce-ți spintecau palmele și-ți mângâiau coapsele. Te-am urât și te-am iubit mai mult cu fiecare clipă. Te-am visat cum mă uitasei , cum îi spuneai că o iubești . Și știi ce mă uimea? Că mă durea dar, îmi trecea iar tu dispăreai ușor, ușor din mine. M-am învârtit într-un cerc în care eu eram raza iar tu , diametrul . 
   Când mă întrebă lumea cum sunt ,spuneam :"-sunt bine !" deși nu mai știam la ce mă refer. Am ajuns aproape de visul de a răspunde că eu am să fiu o scriitoare , am ajuns departe de tine !
       - Nu spui nimic ? Bine ,taci! O să vorbesc eu pentru mine și o să îmi răspund pentru tine! Dar îți implor iertarea aspura oboselii mele de a îți spune ce simt în bine , de a lupta..clipele alea au cam apus ! 
       - Dar, dacă plec pe veci mă vei aduce înapoi???

Castelul iluziilor

Au trecut anii peste el,e răpus de orice altă noțiune de frumos...frumosul lui e nevăzutul tău!
   Vară..august!Așa era atunci când copilului începea să i se construiască castelul de diamnt,lumea perfectă..
   Nu realiza că există o barieră ce-l separă de lumea pe care avea o să descopere pas cu pas,lumea unde avea să învețe tot esențialul delirului.
   Au fost lângă el secunde nemărginite pretinzând dragoste;avea nevoie de asta..de un paradis îngropat în grotă și acum are nevoie de asta dar,vezi tu acum..conștiința misutuie zâmbetul de mulțumire.
   S-a dus,s-a destrămat...poate,apa,vântul,tunetul, năvala nebună nu îl mai lasă acolo...Era copil,îmi place să-i spun "un copil al viselor,al șoaptelor...un copil creat pentru obscur"...
   Nu mă pune să îți dau detalii!,nu voi ști să o fac..însă,mă rezum la iluzii..la iluzia ce l-a făcut să creadă că e TOT!
     Și acum e copil dar,prea târziu pentru false ambalaje acum...vede,simte,trăiește.E leneș,nu te lasă să vezi că falsele tale sentimente l-au marcat,că a plâns (și că încă o face) nopți la rând de durere inexplicabilă.
   Știa că va fi rănit,asta e menirea oamenilor să crească din dezamăgiri,dar nu vroia să fie rănit de fondatorul castelului;iar acum, iluzia iubirii tale a devenit iluzia vieții sale!
   N-ai tu vină!Nici el nu o are..nimeni nu are vină, pur și simplu unii nu știu să explice,să înțeleagă și să iubească iar victimele colaterale sunt EI!Căci,oricât ai fugi de greșelile trecutului pe care ai jurat să nu le faci,exact spre ele tinzi..până la urmă,nu ai cum să te ascunzi de ce ai trăit și de ce vei duce la final.Același joc cu aceleași regului..

Complexul EU

    Ce mi se întâmplă?
     De ce eu?
     Am greșit?
     Am rănit?
     Am iertat?
                                        DAR?!
 
                                            Cine va face ceva din mine,cine-mi va ucide zâmbetul doar că să îl refacă?
      Când m-am hotărât să schimb ceva,am început cu mine.Am răbdat umilința proprilor ochi,vorbele aspre ale propriei minți printate pe buzele infantile;am făcut o carpa a propriului trup denigrat,a sufletului incababil de videcare,de remușcări și plin de teamă!
    M-am rănit singură,m-am videcat?NICIODATĂ!
    Complexele le avem toți,ale par însă mai mari,își au refugiul în brațele fricii;le aud glasul răvășit cum îmi ceartă prizionerul din înăuntru.Le aud și mă amuz,le aud și mă pierd,le aud și tac..!
    Nu am ce să fac,a trecut prea mult timp de când sunt așa,vreau doar să-mi schimb viziunea asupra mea iar tu?Poți să crezi ce vrei dar,crede-mă că într-o zi nici nu voi mai știi.

Eterna căutare

  

 -Mă ajuți?!?
   Cersec un gram de înțelegere ca să pot oferi kilograme de iubire.Mă pripășesc în turma sufletelor abandonate,în căutare de pitici fericiți..În arșița Soarelui,pe pășunea necunoscutului,răscolind miile de mușuroaie ale furnicilor, ce-mi atacă pielea rogojita,aștept schimbarea ce va aduce o altă schimbare.
    Îți mai aduci aminte cum imploram:iertare,iubire,frumusețe?!Nu mai vreau nimic,la ce aș putea folosi astea dacă nu simt asta.Mă mulțumesc cu momentul de reculegere în care lumina absolută îmi va cutreiera prin minte și-mi voi înțelege rolul prostesc din piesa inteligenta.
    -Mă înveți?!?
   Am căzut de multe ori,am simțit cum sunt strivită de cel mai mare bivol;am simțit cum oasele se frâng în atingerea lină a puiului de curcă ce-mi ciugule sentimentele tăcute din mână.
    -Mă înțelegi?!?
   În zece vieți n-aș trăi decât una.Una plină de tine,una plină de noi..Una în care gustul apăsat al castraveților murați ne va elibera de monotonia molipsitoare a zahărului amorez.
   În zece vieți aș renunța la cuvinte,nu mi-aș obosi buzele rostind cuvinte,le-aș extenua sărutându-te.
    -Mă iubești?!?
  Dacă te iubesc să fi sigur că poți să îmi furi orice!Vreau să nu știu nimic din ce aș putea știi!Vreau ca mirosul cutezanței să atârne de firul rebel al bretonului ce ne va goli mințile și seca sufletele.
 
                                                                                    Sunt.
                                                                                      Ești.
                                                                                      Suntem.
                                                                                                 Sclava.
                                                                                                 Sclav.
                                                                                                 Sclavii.
                                                                                                           Ta.
                                                                                                           Al meu.
                                                                                                           Ai tuturor.
                               

Dornic de schimbare

 
  Dăm pe afară,suntem plini de gesturi imprudente.
   Fără să gândim în avans cedăm tentațiilor exteriorului și rupem esența mistică a propriei personalități.Am început să obosesc zărind nasuri ridicate până la refuz.Empanciparea asta turbată de "smechermie" mă duce spre propriul deznodământ al lumii sociale;tac și merg mai departe..sunt ca toți ceilalți văd lumea cum o vreau eu,nu cum e.
    Și încep să îmi imaginez,cu creierul fumegând,cum ar fi dacă nu ar mai fi.Cum ar fi să ne uităm pentru o zi aerele în pat,lăsându-le să se odihnească și poate așa ne dă pace.Cum s-ar schimba totul!
    Râsul asta prostesc,ca al unui om dornic să iasă din anonimat nu se potrivește tuturor;tu nu te vezi închipuit?Nu vezi cum pomeții se uscă,nici buzele nu îți știu a suspina fericite,gata de un zâmbet oarecare dar,plin de vrajă.Galanți?Aiurea,prostie..nimic nu e ceea ce pare..Nu avem cultură(a trecut moda asta),avem tupeu,călcăm în picioare chiar și norii pentru a așeza buricul în fruntea nătărăilor.
    Suntem în alertă de ceva timp,nu deschidem ochii,am putea fi identificați ca lipsiți de iteres,nefăcând parte din lumea bună(lumea boilor compunali).
    V-aș ruga să-mi iertați gândurile realității.Și să vă extrageți ușor ușor din viciul,luați ce vi se cuvinte,nu ce vă oferă ceilalți.

Noroi

 
 Se lasă seara..sunt prinsă iar în vraja suspinului  și singurul lucru din gândul meu ești TU.Am început să uit,să iert,să renunț..am început să îmi revin!Dar,ceva din interiorul meu mă apasă și nu-mi dă pace.
    Am căutat alte și alte senzații,am alergat pretinzând libertatea dar,eu nu sunt liberă sunt captivă în propria-mi inimă și minte.
    Nu știu de ce mă doare totul.Nu știu de ce îmi plânge inima.
   Și îmi dau seama că dacă îmi păsa mie..nu înseamnă că îți pasă și ție,că dacă eu spun un adevăr,nu înseamnă că ce spui tu e la fel de adevărat..mă poți minți în consolare..mă minți!Și o faci frumos..dar știu,știu că și tu știi că eu pentru tine am fost o oarecare.N-am să te urăsc pentru asta,dar cât timp tu o să taci,o să tac și eu pentru tine..am spus multe!dar,acum stiu e în zadar să-i vorbești celui ce nu vrea să te asculte..

Ai idee?

Am decis să încep a vorbi.Mi-am adus aminte de tine,de tine spirit tăcut și acum,te chem;te vreau aici să mă ajuți,să mă înțelegi și să-mi explici.Am nevoie să vorbesc cu mine,să-mi înțeleg sufletul căci sincer,mintea mea e îngustă nu știe nimic mai mult decât să facă ceea ce i se poruncește și eu nu mai pot suporta să văd cum pierd în favoarea timpului.
    Strig în speranța că mă vei ajută.Mi-ai șoptit cândva că iubirea nu dispare,iar acum vreau să știu dacă poți să pierzi ceva ce nu ai avut.
   Dar știi?Am pierdut ceva ce nu am avut însă,am simțit cum cineva îmi răpește neajunsul,cum rămân secată de ființă,sunt ușor dezumanizată,am rămas doar un contur ce minte printr-o minte limpede,poți privi prin ea.Poți face ce vrei din ea,nu mai are importanță dacă sfârșește acum sau mai târziu.Nu îmi păsa de asta,nu caut o inălțare ci o constantă,o plută ce mă duce departe de duhoarea simțului.
    Am început să spun numai lucruri fără înțeles,să aberez,să spun lucruri neînsemnate în ochii voștri dar,asta sunt,sunt ceea ce spun.Te-ai gândit vreodată la tine?Te-ai gândit dacă speri,dacă vrei,dacă poți,dacă ai fost,dacă ești,dacă vei fii?Te-ai gândit să cedezi,să pledezi vinovat de ceea ce ai?!Suntem prizionerii propriului trup dirijat de suflet iar creierul?!E doar termenul ce te face să pari că ești mai presus de restul,e motivația ce te face să crezi că ești "deștept" dar,mulțumindu-te cu atât ești egal.

Fără nimic

    În fața ta îmi plec capul,în fața ta îmi ud obrazul,în fața ta mă închid,în fața ta sunt tot ce vrei..mă destăinui ție!
   Fără să stau prea mult a mă gândi,am luat decizia ce mă va sfârși.
   Fără să prevăd în viitor,am decis a mă arunca.
   Fară să ascult ce spunea,am făcut ce mi-a fagaduit ea.
   Fără nimic am mers.Fără tot am continuat.Fără să sper am crezut.
    Sunt și eu ca toți ceilalți ce stau și visează.Și știi cum mă visez?Mă visez în același loc,nimic shimbat,doar eu..Deși,nu mă voi schimba pentru cineva sau pentru ceva,ci..voi fi schimbată de ceva,de cineva...Și voi pierde,voi câștiga...Dar voi fi îngrozită de voi pierde ce contează mai mult,să nu ajung să uit vieți căci voi fi ca o îndrăgostită nebună, ca o bolnavă după iubire, căreia i s-au tăiat iubirea și membrele simțurilor!
    N-am de gând să aștept asta dar,n-am de gând nici să lupt.Pentru moment i-au pauză,mă închid în hambarul verii ce nu vrea să mai vină;am să stau acolo până când ușa se va deschide în bătaia vântului și voi fi străpunsă de dor.Căci dorul meu speră..speră la unul nou îmbibat în coniacul vechi.
   Abia în acea clipă,mă voi ridica și-mi voi privi chipul răvășit,îmi voi managia sufletul și voi spune:"-Ne întoarcem acasă,ai fost rănit de atâtea ori iar când ultima operație îți va lasa o cicatrice sa nu te temi mă ai pe mine!"
    Și..voi fi mult prea bătrână,dar voi conștientiza că lucrurile trecute cu vederea sunt acum detestabile!

„Moda trece, doar stilul rămâne.”

  -M-am săturat!Ţi-o spun azi,maine..zi de zi dar fără să incerci să ma asculti..

Fetelor sunteţi naive!Sunteţi prea naive pentru lumea pe care chiar voi o controlaţi. ..(cine sa ma asculte?)
    O să mă abat puțin de la stilul cu care v-am obișnuit,de la subiectele eterne ale blogului și sufletului meu;pentru a spune un lucru :PROSTIA E LA EA ACASĂ!
    Am observat cum ne lăsăm infulentati de ambalajul tare obținut în urma unui intens proces al "impresionării".Nu ne putem forma singuri!E clar,toți avem nevoie de modele..însă,toți trebuie să știm un lucru:diferența dintre negativ și pozitiv(bine-rău).
   Iar cum acest imbold dement(de a face tot ceea ce fac alții,de a purta exact ceea ce poartă alții)intră în mintea naivă și pierdută în mii de expresii ale frumuseții,facem exct ceea ce nu vrem,criticăm pe alții fără să ne uităm la noi!
    Nu sunt perfectă,nu vreau și nici nu pot.Am mai multe defecte atât fizice cât și morale decât oricine altcineva.Dar asta nu mă impinge spre banal,spre compătimirea privitorilor.
     Cum să te eliberezi de "copy-paste"?!?Simplu,zic eu,ești unică prin tot ceea ce ești.Ai un stil pe care nimeni nu-l mai are!Așa că,nu e nevoie să "te tunezi" e nevoie să "te eliberezi"!
    Aud des că fetele nu pot fi și frumoase și destestepte.Vă simțiti ofensate însă,e din vina voastră,a noastră(căci,suntem singure dar toate).
    Dacă dăm masca jos,ce mai rămâne?Sau mai bine zis cine?

Ce e nou?

    A venit și ziua asta!Știam eu că o să vină..a durat,nu-mi dau încă seama dacă e venit cu adevărat dar o simt!

   Simt cum ambiția mea iese din trup,cum e gata să mă izbească cu un pumn în față doar că să încep lucrul la cel dintâi vis.Mi-am făcut planuri multe..am renunțat la ele,dar știam știam că o să vină ziua când voi fi gata de luptă.Când voi spune cu ardoare VREAU!POT!..REUȘESC!
     Cu ce încep?Cum fac?Cum spun?Cum....?
   Încep cu mine..spun cu voi..Am șapte zile să uit,să iert,să schimb..!

                                                          

Citat

 "Unde sunt barbatii care sa ne implineasca inima? Sunt nicaieri si pretutindeni. Sunt langa noi, dar nu-i vedem. Sunt langa altele, si ii vedem degeaba. Sunt prea departe ca sa ii ajungem sau prea aproape ca sa ni se mai para frumosi. Sunt in tarile visate sau stiute de noi sau pe taramurile care nu au fost, inca descoperite. Numai ca, intr-o zi, cand ne asteptam mai putin, distantele se vor imblanzi si se vor reaseza de la sine."-Alice Nastase

  

Tu cu tine

 Când te simți singur,abandonat să-ți aduci aminte că te ai pe tine,deși nu știi cine ești,TU,poți să te ierți pentru orice greșeală.
    Să-ți spui mereu:"sunt aici.Te iubesc.Dacă stai trează și plângi toată noaptea,voi sta și eu cu tine.Dacă ai nevoie de medicamente din nou,ia-le eu te voi iubi oricum.Te voi iubi și dacă nu ai nevoie de ele.Nimic din ce ai putea face nu va scădea dragostea pe care ți-o port.Te voi apăra până la moarte,te voi apăra chiar și după ce vei fi murit.Eu sunt mai puternică decât DEPRESIA și mai curajoasă decât SINGURĂTATEA-și nimic nu mă va istovi."
     Mereu ai de ales,te poți scufunda în durere crezând că ești singur sau,te poți ridica uitându-te în oglinda și privindu-ți trupul.Te ai pe tine mereu,indiferent de destin,tu n-ai să pleci din viață ta.Doar viață poate pleca din tine dacă vei lăsa mizeria să te stăpânească.
    Nu spun că nu ai prieteni!Însă..ei vin și pleacă,se întorc cândva dar tu..tu nu vrei asta,nu vrei nici măcar să asculți..vrei o lașitate..
    Duci în suflet tot ce îți lasă oamenii..aruncă-le,nu păstra nimic din ce ți-ar face rău pe timpul zilei..noaptea e plină de durere și atunci,în acea clipă adu-ți aminte că ți-ai jurat că îți ești prieten!

Prima lecție

  *-Știi când dispare iubirea?
       -Când suferi mult?Sau cu trecerea timpului?
       -Mai gândește-te!La tine când a dispărut?Sau când crezi că va dispărea?
       -Nu m-am gândit la asta..dar,cred că atunci când voi simți că cedez,că am suferit că nu mai pot..
       -Atunci..tu nu iubești,renunți.Iar eu am întrebat:când dispare,nu când renunți!
       -Dispare când nu mai vrei,când uiți...când ai trecut peste,când mergi mai departe.
       -Tu,vrei să îmi spui,acum că o iubire piere când întâlnești alta.
       -Așa cred..
       -Nu,dacă ai trecut mai departe,nu înseamnă că,trebuie să renunți din a iubi ceva ce ai avut..Și știi de ce spun asta?De ce tot încerc să te fac să te gândești?Să-mi dai un răspuns din inimă?
       -De unde știi atât?Și..nu,nu înțeleg unde vrei să ajungi.
       -Vreau să ajung în inima ta,să te fac să te eliberezi de ideile raționale,brute.
       -Atunci când dispare iubirea?Spune-mi tu...
       -Iubirea dispare când nu există.Pentru că  iubirea nu dispare,o poți uita pentru o clipă,o poți învălui în trecut,în ceață...dar o vei găsi acolo plină de praf..e la fel ca o carte pe care ai adorat-o,o uiți cândva dar te vei întoarce la ea,pentru a-ți mai aminti...
       -Atunci eu nu am iubit?!A fost doar o rătăcire..?
       -Asta numai tu știi...!
       -Am iubit!Dar am cedat...
       - Și încă ceva...Si sper sa notezi asta!

"Să iubeşti înseamnă să suferi. Pentru a evita suferinţa, trebuie să nu mai iubeşti. Dar în cazul ăsta, suferi pentru că nu iubeşti. Prin urmare, când iubeşti, suferi, când nu iubeşti, tot suferi, iar când suferi, suferi. Fericit eşti atunci când iubeşti. Aşadar, să fii fericit înseamnă să suferi, dar suferinţa te face nefericit. Deci, ca să fii nefericit, trebuie să iubeşti sau să iubeşti suferinţa sau să suferi de prea multă fericire."

Strigăt întunecat

                

    *Daca m-ai auzi, ţi-aş spune că amprentele noastre nu dispar din vieţile pe care le-am atins!*

  În pustiul nopții apropierea inevitabilă a amintirilor mă face să cred că vrei să vezi lacrimi curgând.
   Nu mai pot aștepta,pierd în lupta inexistentă a ființei mele,mă rătăcesc în gânduri și tot ce fac e să mă acuz,să mă detest..să urăsc tot și să iubesc cu o patimă acră nimicul.
   M-am săturat de zâmbete false,de lacrimi reale,de oameni mincinoși,de minciuni adevarate.M-am săturat să mă mint..La ce bun să vorbesc de mine,când nimănui nu îi păsa de acest "EU" cel reprezit.Și...dacă stau să mă gândesc de ce mi-ar păsa mie,de ce cred ei despre mine?!Recunosc...nu înțeleg părerea lor sacră la adresa ființei mele,nu înțeleg cum de eu,eu cea pe care toți o feresc de suferință,căci e un copil,eu...eu sunt cea ai cărui obraji nu se mai usucă,ale cărei mâini nu încetează să tremure,ai cărei ochi nu obosesc din a lăcrima..a cărei inimi nu asculta..și bate!Bate mai tare!
    S-au stins luminile!Nu văd nimic din ce mi-aș dori.Dar lumea e a mea...e un negru abisal,e locul unde poți să fi tu..chiar dacă EU nu știu ce sunt..eu mă caut..mă caut și nu mă găsesc...Dau mereu peste o naivă!
    Obtimismul nu mă va duce nicăieri,așa că îl arunc în cavou!
   -nu mai sper,
   -nu mai gândesc,
   -nu mai caut răspunsuri,
   -nu mai iert,
   -nu mai urăsc,
   -nu mai iubesc,
   -nu mai cred,
   -nu mai visez,
   -nu mai respir,
   -nu mai trăiesc,
   -nu mai simt,
   -nu mai sufăr,
   -nu mai înțeleg,
   -nu mai mor,
   -nu mai fac nimic din ce ar mulțumi pe ceilalți!
     Sunt ocupată să mă acuz și să mă condamn la milioane de dușuri reci pline de regrete...de regretul că sunt!
   Și știi de ce spun atât de multe mizerii?Pentru că asta simt!Simt că fericirea nu exita,că iubirea e o minciună,că existența e o silă...și că toate astea duc defapt la visul în doi!
    Iubirea există e departe..dar toți dăm peste această minciună...
Aberez..însă nu îți cer să mă înțelegi..îți cer să te înțelegi!

Cine spune?

    E doar o chestiune de timp...până vom distruge totul.
   Nu ai cum să spui că ești bine,când nici măcar nu știi ce înseamnă asta..nu ai cum să fi fercit dacă nu lupți pentru asta..nu ai cum să speri dacă nu vrei...nu ai cum să ai dacă nu cerșești..Aici nu e loc de orgoliu și mândrie..aici e loc de inimi curate..aici locul se umple..și singurul loc unde mai pot sta e în mine..Căci nu voi iubi fantome toată viața!

Elogiu

  

                                                           2

“Suntem ceea ce iubim”

   

    O ultimă șoaptă aruncată-n gândul meu,o ultimă sărutare seacă,o ultimă atingere de venin,o ultimă pată de zâmbet,o ultimă minciună îngropată-n adevăr și..pleci.

  Îți îndrepți pașii spre cărarea îndepărtată,dispari în ceată trisita ce-mi învălui vidul și rămâi atât de aproape deși,ochii mei nu te văd,te simt iar visele mele,te urmează neîncetat căci ești împlinirea lor.

  -O,tu iubite!

  De-ai fi și n-ai pleca,de-ai sta și te-ai ascunde,de-ai lăsa fiorul mândriei să șteargă dorul orgoliului...!De m-ai lăsa pe mine să dispar în noaptea lui octombrie și să apar în dimineața lui aprilie...

  De-aș fi eu însămi un dor ce spera,de mi-aș putea așterne gândurile,de ți-aș spune că te iubesc ai rămâne?

  Alege-mă pe mine să-ți temerez tragedia,să-ți dau jos masca absurdului și să-ți socotesc imprudența drept o revelație a mă putea avea.

  Te-aș îmbrăca-n al meu zâmbet,ți-aș culege demoni prefăcându-i în îngeri ce te-ar ajuta.Te vreau cunoscut,nu pierdut în propria imagine reflectată de o bucată de sticlă ciobită ce-ți strâmbă chipul slavon și te preface-n monstru.

  Mă ajunge din urmă sângele pierdut,mă ajung cuvintele păstrate pe vecie și tăcere în inima mea.Mă ajunge acel nimic ce-l reprezint și ție mă închin.

  Mă închin cu flori și lacrimi,mă închin cu soldații lui Argus,mă închin cu mine...cu ale mele doruri date ce se ascund în patimă și tăcere.

   Îmi trăiesc blestemul scepticismului!

  Nu mă ascund după umbre,dar fug de mine.Am conștiința inutilității mele.Însă,la tine mă întorc,creându-ți bucată de Paradis uitat.

  La ține toate-s vechi și noi sunt toate.La tine vin și mă învălui în curajul forței ce mișună Pământul ca mărfarul ce apasă în gara sufletului plin de noroi.

     Îmi iubesc ucigașul,dar pe al tău cum l-aș putea iubi?!?

 Cum m-aș putea deschide ție dacă m-aș iubi?Aș fi prinsă-n narcisismul ce mi te va fura.

  Renunț la toți și toate pentru noi,nu pentru iubire!

 Iubire nu dispare pur și simplu,dispare motive ce par serioase,pline de suferință aberantă dar...dispare.Dispare când TU taci,când eu alerg desculță prin vise.

  Și vreau să alung din preajma ta tot ce e rău,aș face multe pentru tine,aș renunța la mine!Dar vezi?Simți?

 E nevoie de doi,iar eu am obosit,iar inima tot nu renunță.

 Te-am uitat!Dar,nu așa cum crezi tu!Te-am uitat în sufletul meu;te-am închis acolo și am încercuit cu sârmă ghimpată să nu cumva să fugi.

 De acolo nimeni nu mi te va lua,nici măcar oglinda ce te inebuneste,iar pe mine mă face să-mi doresc a o ucide,a o sparge în zece mii de bucăți.

           Nu uit,dar iert!

  Iert fiecare clipă în care ai fost departe,iert fiecare lacrimă căzută pe al meu chip.Iert tot...te iert de păcate,dar n-am să uit cum singurătate-i suferință,cum plecarea e lașitate,cum renunțarea e silă...așa și cuvintele sunt aruncate fără noimă.

  Nu uit cum gheața se topește-n munți la prima rază,nu uit cum față-n față amândoi fără drumuri între noi ne-am pierdut în diavolii exteriori.

  Nu uit cum oglinda scoate la iveală tot,cum dimineața-ți zăresc ochii insomniei...căci noaptea gândurile se cuibăresc în mintea ta,iar eu încerc să-ți spun că oriunde te vei află voi fi acolo și oricât de mult aș fugi,mereu mă voi întoarce.

   Dă-ți timp!

  Lasă-te purtat de val,nu influențat de ce vezi căci nimănui nu îi pasă.

  Dă-ți pace!

  Dă-ți dragoste!

  Dă-ți adevăr!Nu minciuni ce rănesc...

    Și te rog!

  Deschide-ți ochii!

  Nu trebuie să-ți schimbi nimic pentru nimeni,nici un fir,pistrui sau gând și...dacă eu te-am făcut să crezi asta,că trebuie să îți schimbi ceva înseamnă că eu sunt problema.

  Despre tine mi-ar putea spune tot răul din lume,de vor vrea să inebunesc,că ești hetera,că ești monstu,că ești satan iar eu le voi spune:e hetera,monstrul,satanul meu!!!Le voi mai spune că:”plina de tot ce-i iubire,tac,priveghindu-te,arsă de tot ce-i iubire,sufăr iubindu-te!”

   Te voi ajuta să te eliberezi de ideile blestemate de a face lucruri cu care sunt de acord ceilalți,eu te vreau așa cum ești,nu cum te vor ceilalți.Și...ajutându-te pe tine,mă voi găsi pe mine rătăcită,pierdută într-un suflet pustiu

    Asta-i mărturisirea mea către tine,confesiunea ce nu a putut fi scrisă decât cu lacrimi,cu lacrimi ce vor îneca lumea asta precum focul ar incendia-o.

         Poate e vina mea...imi doresc prea mult să te am,deși îmi e frică că nu te voi putea păstra.Îmi e frică să nu fiu dezamăgită mereu...dar te vreau,vreau să te am așa cum te visez!

                                                        ***

      "TU  nu iubești femeile. Tu le superi. Și ele te iartă. Tu le alungi, apoi le strigi-napoi și ele te așteaptă, zâmbind amar și înțelegător că unui copil obraznic. Tu nu iubești femeile. Tu te lași vrăjit de himere și le aduni lângă tine, blonde, roșcate sau brune, prefăcându-te că știi și că poți să le cuprinzi pe toate!"