Am plecat de acasă, mă strângeau pereții iar podeaua îmi
intrase în călcâi. Am prins curaj și am deschis poarta, am făcut
un pas și-am dat de o lumea nouă,recunosc, un moment de slăbiciune și m-am
uitat în spate. Am lăsat o curte roșie un pom gri, o casă albă și-un
perete mov, o floare neagră și o frunză albastră. De la geamuri se revarsă șiruri de margaritari ce
miros a iasomie, ușa cântă o Simfonie surdă. Gata
cu slăbiciunea, am plecat de acasă, mă goneau tăcerile și mă chemau cărțile. Albastrul de
dincolo de poartă se vrea atins, cheia am pierdut-o, de mă voi
întoarce să o iau pereții mă vor recunoaște și iar or să
mă doară, dar de voi pleca fără ea oare ușa mă va uita? E ușor să
pleci din casă când de acasă nu ai mai auzit, eu am plecat pentru ca,
stai azi am spus că sunt liberă(prin urmare) nu spun lumii ce mă doare. Azi mă ineaca parfumul din
casă și mă cheamă duhoarea de pe lângă casă, mă
cheamă monstii și puturosii. E mai și mai am.
Destul cu
introducerea hilară și infantilă, ce crezi că e banal? Dar ce tu
de acasă n-ai plecat?
Primul pas și prima
clipă de rătăcire, fără planuri și traseu mă las condusă de monstrul
numărul 1, e ursulețul de pluș din copilărie, îmi spune că am crescut și că
nu m-a mai văzut. L-am recunoscut și am zâmbit din prima, câte amintiri.
Ca să vezi și eu credeam că totul a rămas în casa cu pereți în colțuri.
Primul monstru e mândru de mine, știe că m-a lăsat copilă fiind și m-a
adunata€¦altfel. Prea copil și prea sensibil, nu-l mai vreau îi spun
să-și caute copil căci mă strigă Monstrul 2, păpușa cu chip
de portelana€¦cat am iubit-o, nu-mi vorbește acum, și-a găsit
familia, mă vrea uitată căci am răpit-o ani de lângă ei, la despărțire mi-a
aruncat un cerc. Monstrul numărul 3 l-am găsit pe pajiștea cea mai
îndepărtată de acasă unde nu e casă, stă cu capul în jos și cu talpă
în sus, e prima pereche de pantofi pe care i-am asasinat, își plâng de
milă, dar nu-mi poartă pică i-am lăsat undeva unde dragostea ardea. Monstrul 3
mi-a intrat în picioare pentru a mia oară și m-a condus la
Monstrul 10 (de la 3 până la 10 am avut grijă să-i contopesc cu
apa, nu-mi vorbesc și nu mă mai doresc). Monstrul 10 ea€¦nu știu ce
e, cine e; în schimb îi cunosc parfumul..și e lămâie amestecată
cu priviri reci și vorbe sângeroase. Monstrul 10 e toate
cuvintele nespuse, e juranul de la care am pornit și de
la care am stagnat în casa de la care am alergat. Nu-l deschid, vreau
un chibrit...
Ce puternici
erau pereții de dimineață, și-au lăsat din var pe mâna mea,
ce var moale cu litere.Stai! Litere, deci cuvinte. Mă uit atent și-mi
dau seama că m-a făcut iar să uit de ce am plecat. Vreau să mă întorc. Las Monștrii în
spate, chiar de îmi propusesem să îi văd pe toți, să îi întreb de sănătate
(comic, eu le-am provocat durerile și acum pretend că îi
întreb de bine). Relizez că nu îmi trebuie decât un impuls
de cercetaș ca să vin de unde tot plec. Nu vin, mă întorc ,nu plec ci razbesc.
Am pierdut cheia,
nu-mi pasă, sar gardul și zăresc un bujor maro cu pete albe;
bine că nu l-am călcat aș fi putut sparge borcanul cu dulceață de
trandafiri pe care l-am ascuns în tufișul cu motive retorice.
Ferestrele îmi fac cu ochiul, iar ușa cântă o baladă. Vreau să intru și mă
strigă statuia de lângă ghiveciul cu bran, mă așez lângă ea.
-Ce ai găsit?
-Monștrii și aer
-Nu i-ai luat?
-Nu, i-am ars
-Cine sunt?
-Trimiși din
amintiri
-Care sunt?
-Care i-am avut
-Mai pleci?
-Da, când mă strâng pereții
-Și ce ai învățat azi?
-Că nu știu de ce
scriu asta acum
-Alo, nu vreau să vorbesc cu
autorul, vreau nebunul
-Ups, am învățat caa€¦cerul
e albastru
-Naiv și mincinos...
-Lasă-mă, mă cheamă casa!
Holul e pustiu, e verde și lila,
mă uit pe pereți, sunt mai relaxați acum și-mi lucesc pozele...stai,
pozele..Cum să plec când mă nimicesc? Ce am crezut că am rămas
numai aici, am rămas peste tot.
M-au strâns pereții și-am
aflat: lumea e plină de tine, oriunde te duci, oriunde te ascunzi urmele tale
sunt peste tot. Sunt în aer și plutesc, sunt în sol și înverzesc,
sunt în cer și luminează..sunt în oameni și veghează.
