M-am blocat...credeam că am tot ,dar am clacat...Îmi simt sângele cum fierbe în mine cum apasă pe autostrada venei ,transformând-o într-o pistă fără sfârșit și ce e mai trist e că acum nu mai știu motivul și nici măcar scopul .Sunt om , sunt eu ,dar care eu , care om ?În mine e o cruciadă în care se lovește cu spada realității zilelor ce vor veni , dar mai ales cu sabia trădării .Trădarea e ceea ce nu aștepți niciodată de la celălalt , e sentimentul pe care nu îl poți explica pentru că ești acaparat de lacrimi .Recunosc , n-am puterea să recunosc și asta pentru că undeva în mine zace la Soare copila ce nu vrea să supere pe nimeni , dar se autodistruge și nu renunță la zâmbete ,fie ele zâmbete de vânt .M-am construit din materie moale în esență tare ,ceea ce nu coincide cu tine ,eu...sunt omul care în spatele stelelor își sfâșie trupul și-și hrănește sufletul cu picături de rouă ...eu sunt omul pe care-l vezi pe stradă nesemnificativ , dar care are ochii greoi și te face să nu îi scapi din urmă în timpul drumului în paralel .Am vorbit atât de mult de mine încât am impresia că devin subiectul nostalgiei , căci nu m-am ascuns de cuvintele "mi-e milă de mine " și dacă te întrebi de ce e pentru că m-am blocat !
Starea de singurătate nu are nici o legătură cu ceilalți , am învățat asta pe propria piele , sunt mereu înconjurată de cei ce mă iubesc și îi iubesc ,dar ceva lipsește...lipsește atenția muzei despre care nu am să vorbesc acum , nu sunt curajoasă că să îți spun de ea , pe ea o păstrez în mine așa cum și ea mă păstrează în mintea și sufletul sau .
E un fluviu de sânge ce inundă cârpa ce merge agale pe destinul meu , e rece , răcindu-și ecoul în drum spre ruperea barierei ce m-a blocat .
Credeam că am tot , că știu tot , că vreu tot , că obțin tot , că am invtat tot , dar ceva sau cineva a insistat să mă întoarcă din drum și mă prindă în furtuna inutilității mele .
