Privire în apă

 Câte pietre s-au înecat , atât de multe lacrimi am vărsat , s-au scufundat și ele în al meu izvor neputincios . Nu vor sau ,nu mai știu înota . Le simt inima vibrând în povești de amor cu tâlc . Spun cuvinte imense spulberate de valurile ce-și izbesc fiorul de-al pietrei colț sugrumat în nopți cu Soare .
    Ele , pietrele nu tac niciodată ! Sunt urmări ale inimilor călcate de corpuri păgâne .Și-și spun povestea , toate încep în anotimpuri reci și sfârșesc în anotimpuri calde ; atunci când razele topesc amorezia și-și varsă ura în sâmbetele caniculare . 
    Amintirile lor se reflectă în mine , se contopesc după atingerea firavă a spinului  ce încetinește drumul recuperării . Îmi asum întâmplările lor , le curm suferința făcând-o prezentă în trecutul meu . Încep să văd totul gri , încep să îmi aduc aminte chipul și privirea ta , încep să simt vodka curgând prin vene ce accelerează limbajul și încetinește pulsul prin ridicări de vârfuri .
   Și cum n-am remediu , desfac pielea și smulg firul ce mă duce la tine . Și ...te uit , te doresc , te iert și...te aduc în lumea visurilor mele . 
   Amintirea ta trăiește în mine !
   Piatra își pierde strălucirea..se subțiază..și într-un final se sparge ! Atunci se simt remușcările orgoliului ce a tăiat răsuflare când tu nu ai fost , atunci apar tăcerile . Atunci totul se adeverește a fi doar o întoarce într-o viață în care nu mai ești , nu mai vrei să fi și nici nu ai fost..Atunci e clasicul minut de singurătate străină și de iubire pierdută .