Castelul iluziilor

Au trecut anii peste el,e răpus de orice altă noțiune de frumos...frumosul lui e nevăzutul tău!
   Vară..august!Așa era atunci când copilului începea să i se construiască castelul de diamnt,lumea perfectă..
   Nu realiza că există o barieră ce-l separă de lumea pe care avea o să descopere pas cu pas,lumea unde avea să învețe tot esențialul delirului.
   Au fost lângă el secunde nemărginite pretinzând dragoste;avea nevoie de asta..de un paradis îngropat în grotă și acum are nevoie de asta dar,vezi tu acum..conștiința misutuie zâmbetul de mulțumire.
   S-a dus,s-a destrămat...poate,apa,vântul,tunetul, năvala nebună nu îl mai lasă acolo...Era copil,îmi place să-i spun "un copil al viselor,al șoaptelor...un copil creat pentru obscur"...
   Nu mă pune să îți dau detalii!,nu voi ști să o fac..însă,mă rezum la iluzii..la iluzia ce l-a făcut să creadă că e TOT!
     Și acum e copil dar,prea târziu pentru false ambalaje acum...vede,simte,trăiește.E leneș,nu te lasă să vezi că falsele tale sentimente l-au marcat,că a plâns (și că încă o face) nopți la rând de durere inexplicabilă.
   Știa că va fi rănit,asta e menirea oamenilor să crească din dezamăgiri,dar nu vroia să fie rănit de fondatorul castelului;iar acum, iluzia iubirii tale a devenit iluzia vieții sale!
   N-ai tu vină!Nici el nu o are..nimeni nu are vină, pur și simplu unii nu știu să explice,să înțeleagă și să iubească iar victimele colaterale sunt EI!Căci,oricât ai fugi de greșelile trecutului pe care ai jurat să nu le faci,exact spre ele tinzi..până la urmă,nu ai cum să te ascunzi de ce ai trăit și de ce vei duce la final.Același joc cu aceleași regului..