Redu numărul maxim la o unică posibilitate, știi ce rămâne în acest caz? Rămâne dorința sau visul tău, dar totul ține de tine, ține de cât de bine știi să menții echilibrul, mă sufoc, mă îneacă fumul adus de vânt, parcă sunt prinsă într-o lume nouă în care eroii se duc înainte să-și vadă eroinele, într-o lume în care eu devine prea comun. Și pur și simplu îmi e dor, nu mai suport liniștea și timpul petrecut departe..îmi e dor de casă, îmi e dor să fiu străină de sentimentul plecării. Urăsc să fiu pe drum, urăsc să pierd clipe pe care nimeni nu mi le mai redă. Urăsc că aș putea să uit și brusc îmi dau seama că asta fac, uit să te sun tată și sa-ți aduc aminte cât de iubesc, uit să te sun doar ca să îți aud vocea, să-mi iei în râs emoțiile și printre șoapte să îmi citești gândul: ești unicul erou al vieții mele. Îmi pare rău mamă că plec mai des decât am făcut-o vreodată și îmi pare rău că nu pot să-ți privesc la infinit zâmbetul , îmi pare rău că-mi uit regele cel mic acasă. Par a fi prea multe regrete, însă nu e nici unul; imi e doar dor să va văd mai des, mă sperie timpul asta care trece haotic precum lacrimile mele, mă sperie liniștea. În schimb îmi place sentimentul revederii, îl găsesc pe EL peste tot, îmi da putere..e împlinirea mea. Când m-am aflat așa? Unde e omul puternic pe care îl credeam în mine, dar ..îmi aduc aminte tată ce-mi spui mereu: sunt cea mai puternică și chiar de plâng și chiar de râd, și chiar de cad nu sunt singură va am pe voi..și iartă-mă că nu mă întorc, iartă-mă că uit să sun, că uit să-ți mulțumesc..iartă-mă, dar vin mereu acolo unde îmi e bine, acolo unde nu primesc și nu ofer, acolo unde doar iubesc..și departe de voi, mă doare gândul că într-o zi eu am să vin, iar altul va pleca...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu