Jocul celor patru

 Mi-am așezat capul comod și cu atenție în pat, nu voiam să zdrobesc nici o idee aș fi putut printr-o îmbrânceală să creez un dezechilibru în mintea mea, e oricum haos în ea...gândurile năstrușnice colindă pe acolo, uneori am impresia că e o pârtie de unde cele mai curajoase se lansează, asumându-și riscul de a fi nimicite la plonjare. Perna îmi mângâie delicat jumătate din față, iar părul îmi e admirat de cearceaf, numai eu par a nu fi acolo, trupul îmi zace în rutina tabietului de seară, își spune peripețiile patului, sunt prieteni încă din copilărie. La început erau un grup: trupul, mintea, sufletul și patul cu tot ceea ce implică el...acum tovărășia a rămas doar idealurile s-au schimbat; patul rămâne constat e cel mai fidel și nu îi părăsește pe cei trei...asta în timp ce trupul menține echilibrul dintre minte și suflet, sufletul e lent e încoronat și zâmbitor...mintea e cea tainică și obscură; se aseamănă puțin cu tiparul ciudatului din liceu, care nu vorbește...tace. Periculoasă e tăcerea, ascunde toate țipetele și toate rănile lumii, mintea își ascultă tăcerile, le ordonează și le pregătește pentru luptă. În spate zac acele gânduri pe care le aminteam la început, sunt cele ce au distanțat mintea de restul găștii, sunt cele ce se opun sufletului, cele ce îmbătrânesc trupul...dar cele ce aștern patul. Ei se întâlnesc doar noaptea, atunci devin un întreg, patul spune că i-a fost dor și demostreaza perna catifelată, trupul îi cedează rapid, împărtășindu-i dorul...sufletul e copleșit și uită tăcerea, e zglobiu și-și spune iubirea, mintea..face iluzia împlinirii, se complace și spune da în timp ce lansează un alt gând și nu îi dă pace..Pentru moment pare că e totul așa cum trebuie, somnul le alină pe toate. Tic-tac un fir de păr fuge de acasă și atinge fața, trezește mintea și se revarsă o lacrimă, gândul lansat a aterizat..e sadicul de fericire, în acel moment intervin eu, uit de prietenia celor patru și-mi las spaimele, rănile independente...la miezul nopții nu tăce nimeni, cei ce se ascund acum sunt cei ce nu există, la miezul nopții cărțile se întorc cu fața, tăcerea domină în șoapta ce spune: offff... mai sincer de atât nu se putea. Totul arde în lumina dorită a singurătății. Jocul celor patru e tangoul zilelor tale de tăcere, e masca ochilor uitați de timp...jocul în care patul e părintele grijuliu, trupul e scutul din bronz, sufletul e depozitul de vlagă iar mintea...mintea e victima și călăul, e scânteia ce stinge sau aprinde decăderea ta. Mă ridic din pat, deschid geamul și-mi las mintea să spună: încă nu ai ajuns la steaua ta, eliberează-te și plângi. Jocul celor patru a fost întrerupt de prima lacrimă sinceră a minții, de mâine protagoniștii se contopesc.