Prima ploaie din vara lui 2015 a venit curajoasă, nu se lasă înduplecată și acționează. E ceva nespus în răcoarea ei, stau și o privesc îmi vine să o imbratisez€, să o las să îmi gâdile tălpile tăbăcite de arșița trecută, să îmi scuture trupul veșnic tânăr.
Îmi place ploaia, curăță păcatele și anunță seceta ce va topi diamentele; toata frumusețea ei se revarsă asupra macilor.
Te-ai oprit vreodată timp de o secundă să-i privești? Ești prea grabit pentru ei, uite-i acum spălați de ploaie. Plâng macii astă seară și nimeni nu-i ascultă.
Adesea în plimbările de regăsire și revenire îi admir în prima lună timidă a verii, par îmbrăcați în inocența copilăriei, sunt fragili și misterioși. Macii nu-ți emană miresme și nici spini, în schimb, ei se supun; sunt cei dintâi sclavi și cei din urmă evadați. Sunt fugiți din grădinile extravagante, le place liniștea din spatele sunetelor de mașini. Câmpul e casa lor. Observi, dragule? Macii sunt precum sufletul, adoră libertatea și infinitul, dar cu toate astea se împlinește doar lângă pământul ce îi alimentează și-i țin în viață; până la urma...nimic nu se compară cu sângele ce pompează pe verdele viitorului.
EI sunt sclavii ce-ți pătrund pe geam și-ți zâmbesc, sunt cei ce au evadat și s-au eliberat, poate că își cunosc adevărata valoare și nu pot accepta obișnuința. Îi ceartă ploaia, le unește florile și le înaltă, de la cer totul devine mic cu excepția pașilor plini de suspine.
Plouă, plouă altfel acum. E ploaia verii, s-au întâlnit zilele lui iunie și-și chinie macii. E seara lor, seara macilor orbiți de lumina monștrilor pe patru roți cu trecători. E plin de trecători în ploaie, dar e pustiu de oameni în spectacolul picăturilor.
Ascultă macii, ei te văd. Privește macii, ei te simt. Iubește macii, ei sunt trupul femeii și inima bărbatului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu