Destăinuire

  Promisiunile nu îşi rostul,la fel cum cuvintele sunt mult prea dure pentru tine.Nu am sens cînd tu nu eşti,nu am vlagă cînd tu te zbaţi în lumea calmă încercînd sa mă înveţi pe mine sa fiu ceea ce tu ştii ca pot.
  Mama..am asa multe sa-ti spun însă îmi e de ajuns sa-ti privesc ochii si sa mă scufund în braţele tale,sa ştiu ca asa îmi e bine,sa te ştiu aproape de mine.Sa-mi curmi suferinta nelinistitoare..si sa-mi spui ca niciodată nu o sa pleci,sa-mi spui ca oricît de mare e lumea eu îi pot face fata,sa-mi spui ca totul e asa cum trebuie,si sa-mi dai trezirea la realitate.
  Sunt om,sunt copilul ce-si caută disperat liniştea în mama.Nu pot uita ce-mi spui,iar de îţi greşesc,o fac fără voie.Tu,mama,eşti izvorul meu de linişte,dragoste si sacrificiu..mă pierd în lacrimi cînd te ştiu ca îţi faci griji pentru mine..Mi-ai spus-o tu si mi-o spun si alţii:sunt naiva realităţii,însă TU,tu nu vrei sa mă schimb,pentru tine toate sunt bune cu mine.
 Eşti minunea mea cu ochii verzi,eşti cărarea ce uneori nu o pot parcurge si prea puţin învăţa,eşti tot ce vreau deşi te mai ascunzi în ochi străini..Si chiar de mai stramb pasul spre vise tu eşti aici,acum si mereu..Si oricît de departe as fugi pe Pămînt m-as întoarce la tine.