Elogiu

  

                                                           2

“Suntem ceea ce iubim”

   

    O ultimă șoaptă aruncată-n gândul meu,o ultimă sărutare seacă,o ultimă atingere de venin,o ultimă pată de zâmbet,o ultimă minciună îngropată-n adevăr și..pleci.

  Îți îndrepți pașii spre cărarea îndepărtată,dispari în ceată trisita ce-mi învălui vidul și rămâi atât de aproape deși,ochii mei nu te văd,te simt iar visele mele,te urmează neîncetat căci ești împlinirea lor.

  -O,tu iubite!

  De-ai fi și n-ai pleca,de-ai sta și te-ai ascunde,de-ai lăsa fiorul mândriei să șteargă dorul orgoliului...!De m-ai lăsa pe mine să dispar în noaptea lui octombrie și să apar în dimineața lui aprilie...

  De-aș fi eu însămi un dor ce spera,de mi-aș putea așterne gândurile,de ți-aș spune că te iubesc ai rămâne?

  Alege-mă pe mine să-ți temerez tragedia,să-ți dau jos masca absurdului și să-ți socotesc imprudența drept o revelație a mă putea avea.

  Te-aș îmbrăca-n al meu zâmbet,ți-aș culege demoni prefăcându-i în îngeri ce te-ar ajuta.Te vreau cunoscut,nu pierdut în propria imagine reflectată de o bucată de sticlă ciobită ce-ți strâmbă chipul slavon și te preface-n monstru.

  Mă ajunge din urmă sângele pierdut,mă ajung cuvintele păstrate pe vecie și tăcere în inima mea.Mă ajunge acel nimic ce-l reprezint și ție mă închin.

  Mă închin cu flori și lacrimi,mă închin cu soldații lui Argus,mă închin cu mine...cu ale mele doruri date ce se ascund în patimă și tăcere.

   Îmi trăiesc blestemul scepticismului!

  Nu mă ascund după umbre,dar fug de mine.Am conștiința inutilității mele.Însă,la tine mă întorc,creându-ți bucată de Paradis uitat.

  La ține toate-s vechi și noi sunt toate.La tine vin și mă învălui în curajul forței ce mișună Pământul ca mărfarul ce apasă în gara sufletului plin de noroi.

     Îmi iubesc ucigașul,dar pe al tău cum l-aș putea iubi?!?

 Cum m-aș putea deschide ție dacă m-aș iubi?Aș fi prinsă-n narcisismul ce mi te va fura.

  Renunț la toți și toate pentru noi,nu pentru iubire!

 Iubire nu dispare pur și simplu,dispare motive ce par serioase,pline de suferință aberantă dar...dispare.Dispare când TU taci,când eu alerg desculță prin vise.

  Și vreau să alung din preajma ta tot ce e rău,aș face multe pentru tine,aș renunța la mine!Dar vezi?Simți?

 E nevoie de doi,iar eu am obosit,iar inima tot nu renunță.

 Te-am uitat!Dar,nu așa cum crezi tu!Te-am uitat în sufletul meu;te-am închis acolo și am încercuit cu sârmă ghimpată să nu cumva să fugi.

 De acolo nimeni nu mi te va lua,nici măcar oglinda ce te inebuneste,iar pe mine mă face să-mi doresc a o ucide,a o sparge în zece mii de bucăți.

           Nu uit,dar iert!

  Iert fiecare clipă în care ai fost departe,iert fiecare lacrimă căzută pe al meu chip.Iert tot...te iert de păcate,dar n-am să uit cum singurătate-i suferință,cum plecarea e lașitate,cum renunțarea e silă...așa și cuvintele sunt aruncate fără noimă.

  Nu uit cum gheața se topește-n munți la prima rază,nu uit cum față-n față amândoi fără drumuri între noi ne-am pierdut în diavolii exteriori.

  Nu uit cum oglinda scoate la iveală tot,cum dimineața-ți zăresc ochii insomniei...căci noaptea gândurile se cuibăresc în mintea ta,iar eu încerc să-ți spun că oriunde te vei află voi fi acolo și oricât de mult aș fugi,mereu mă voi întoarce.

   Dă-ți timp!

  Lasă-te purtat de val,nu influențat de ce vezi căci nimănui nu îi pasă.

  Dă-ți pace!

  Dă-ți dragoste!

  Dă-ți adevăr!Nu minciuni ce rănesc...

    Și te rog!

  Deschide-ți ochii!

  Nu trebuie să-ți schimbi nimic pentru nimeni,nici un fir,pistrui sau gând și...dacă eu te-am făcut să crezi asta,că trebuie să îți schimbi ceva înseamnă că eu sunt problema.

  Despre tine mi-ar putea spune tot răul din lume,de vor vrea să inebunesc,că ești hetera,că ești monstu,că ești satan iar eu le voi spune:e hetera,monstrul,satanul meu!!!Le voi mai spune că:”plina de tot ce-i iubire,tac,priveghindu-te,arsă de tot ce-i iubire,sufăr iubindu-te!”

   Te voi ajuta să te eliberezi de ideile blestemate de a face lucruri cu care sunt de acord ceilalți,eu te vreau așa cum ești,nu cum te vor ceilalți.Și...ajutându-te pe tine,mă voi găsi pe mine rătăcită,pierdută într-un suflet pustiu

    Asta-i mărturisirea mea către tine,confesiunea ce nu a putut fi scrisă decât cu lacrimi,cu lacrimi ce vor îneca lumea asta precum focul ar incendia-o.

         Poate e vina mea...imi doresc prea mult să te am,deși îmi e frică că nu te voi putea păstra.Îmi e frică să nu fiu dezamăgită mereu...dar te vreau,vreau să te am așa cum te visez!

                                                        ***

      "TU  nu iubești femeile. Tu le superi. Și ele te iartă. Tu le alungi, apoi le strigi-napoi și ele te așteaptă, zâmbind amar și înțelegător că unui copil obraznic. Tu nu iubești femeile. Tu te lași vrăjit de himere și le aduni lângă tine, blonde, roșcate sau brune, prefăcându-te că știi și că poți să le cuprinzi pe toate!"