Apa, focul și cenușa

 

     (Notează: tu ești apa, focul e tot ce te înconjoară iar cenușa e tot ce rămâne.)
 
  -Grăbește-te apa se ridică cu putere, haide ține pasul cu mine și rămâi alături. sunt aici împotriva apei. Salvează-ne
 - Cred că glumești, aici nu e apă. E foc și mă nimiceste cu puterea lui, dar vin să ne salvăm
 -Ce ai zice dacă cu apa mea am stinge focul tău?
 -Și cu cenușa lor ce facem?
 
 
   Asfințitul a răpit șoaptă dintre munți și a împietrit ultima rază de la câmpie...noi nu ne clintim din fața unui Soare ce se retrage și strigă  cu mândrie, prin taboul creat, noapte bună lume/ bună dimineața șansă. Nu plecăm, stăm și-l privim în gloria retragerii. Cât de diferiți suntem noi...am putea lua lecții de la mediu, de la pomi și de la stele, dar noi căutăm mereu trimuful și uităm cât de glorios și frumos e să pierzi șansa câștigului. Talentul păcii e ascuns tocmai în retragere. Dar de ce să vrei să înveți cum e să pierzi atâta timp cât nimic nu se compară cu sunetul fericit al felicitărilor și cu pocnitura catifelată a mâinilor în ritm de Gaudeamus; cum să te abați de la asta? Nu e demn și nu e pur.
   Învață să pierzi, lasă-te să pierzi ploaia ca tu, apă, să poți să crești prin meritul tău. Lasă-te să pierzi pentru ca focul să se schimbe și să se arate cu ambele fețe. Lasă-te să pierzi ca să sufli ceunsa și să tragi concluzii.
  Cât despre mine...am vrut mereu să am steaua mea, nu am urcat munți până acum pentru ea, dar am alergat după Asfințit în permanență și am spus împreună cu el :bună dimineață șansă. Retragerea îmi aduce împlinire atunci când întregul meu sufletesc zâmbește și și-a învățat lecția, mă declar mulțumită când obosită după o luptă cu focul ajung acasă și sunt arsă, miros a fum și am urme de flacără, dar sunt inspirată...aș spune scrie și modela totul, te-aș face să crezi ce vrei despre tine și, da, asta mă bucură. Îți scriu despre mine, dar știi deja...tu ești motivul.
  Focul arde chiar de e stins, îți zâmbește și-ți dă căldură pe frig. Cunoști jocul și lași apa să înghețe, el o mângâie cu chibirtul și o face să se topească...așa faci și tu. Le zâmbești celor străini și le dai lacrimi celor apropiați. Ei au dreptul să-ți vadă lacrimile, pentru că ei cunosc retragerea ta...nu te ceartă, te bucură și te întreabă: "Cenușa o păstrezi sau o dăm hrană apei?"