Despre cuvinte

  Le-am spus cuvinte deși ele sunt sentimente; le-am spus vorbe deși ele sunt trairi...

Cuvintele și glasul duc la vorbe, sunt părinții ce clădesc echilibrul. Mi-a plăcut mereu transparența  în fața frisoanelor cuvintelor, întotdeauna cuvintele se contopesc cu gânduri, idei, idealuri, supărări, ajungând până la vorbe, astfel că o data lansate ele își au ecouri pretutindeni, zgomotul lor gâdilă timpanul fragil al Terrei. Există un substrat nociv de interpretări în spatele oricărui cuvânt, îmi pare că singurul stăpân al Universului e el, în absența lui ce s-ar alege de noi?
   Ar apărea fericiți cei scutiți de povara cuvintelor cu masa precum a sodiului și s-ar socoti nefericiți ce ce prin cuvânt ating stelele. Nu știu în ce categorie aș ajunge. Mie îmi place cuvantul, dar am impresia, uneori, că el mă respingea€¦in momentele de liniște și zâmbet cuvântul prinde curaj și-și ia mantia neagră a fosforescentei lacrimi.
 Lacrimi-zâmbete-vorbe-cuvinte, așează-le cum vrei tu, în orice caz ai grijă! Cuvântul ce-ți aduce zâmbetul îți va pescui în ochi și îți va trage lacrima afară. Fără texte, fără explicații, dar ce vină au cuvintele? Nici una, asta le e menirea