Strigăt întunecat

                

    *Daca m-ai auzi, ţi-aş spune că amprentele noastre nu dispar din vieţile pe care le-am atins!*

  În pustiul nopții apropierea inevitabilă a amintirilor mă face să cred că vrei să vezi lacrimi curgând.
   Nu mai pot aștepta,pierd în lupta inexistentă a ființei mele,mă rătăcesc în gânduri și tot ce fac e să mă acuz,să mă detest..să urăsc tot și să iubesc cu o patimă acră nimicul.
   M-am săturat de zâmbete false,de lacrimi reale,de oameni mincinoși,de minciuni adevarate.M-am săturat să mă mint..La ce bun să vorbesc de mine,când nimănui nu îi păsa de acest "EU" cel reprezit.Și...dacă stau să mă gândesc de ce mi-ar păsa mie,de ce cred ei despre mine?!Recunosc...nu înțeleg părerea lor sacră la adresa ființei mele,nu înțeleg cum de eu,eu cea pe care toți o feresc de suferință,căci e un copil,eu...eu sunt cea ai cărui obraji nu se mai usucă,ale cărei mâini nu încetează să tremure,ai cărei ochi nu obosesc din a lăcrima..a cărei inimi nu asculta..și bate!Bate mai tare!
    S-au stins luminile!Nu văd nimic din ce mi-aș dori.Dar lumea e a mea...e un negru abisal,e locul unde poți să fi tu..chiar dacă EU nu știu ce sunt..eu mă caut..mă caut și nu mă găsesc...Dau mereu peste o naivă!
    Obtimismul nu mă va duce nicăieri,așa că îl arunc în cavou!
   -nu mai sper,
   -nu mai gândesc,
   -nu mai caut răspunsuri,
   -nu mai iert,
   -nu mai urăsc,
   -nu mai iubesc,
   -nu mai cred,
   -nu mai visez,
   -nu mai respir,
   -nu mai trăiesc,
   -nu mai simt,
   -nu mai sufăr,
   -nu mai înțeleg,
   -nu mai mor,
   -nu mai fac nimic din ce ar mulțumi pe ceilalți!
     Sunt ocupată să mă acuz și să mă condamn la milioane de dușuri reci pline de regrete...de regretul că sunt!
   Și știi de ce spun atât de multe mizerii?Pentru că asta simt!Simt că fericirea nu exita,că iubirea e o minciună,că existența e o silă...și că toate astea duc defapt la visul în doi!
    Iubirea există e departe..dar toți dăm peste această minciună...
Aberez..însă nu îți cer să mă înțelegi..îți cer să te înțelegi!